Din judeţ

Festival de colinde şi tradiţii, la Ucea de Jos

Gabriela Bunghez

cete-fagarasComuna Ucea de Jos va fi gazda unui eveniment dedicat sărbatorilor de iarnă. Artişti, grupuri vocale, coruri bisericeşti şi cetele de feciori vor da startul sărbătorilor de iarnă,  duminică, 4 decembrie, la Căminul Cultural din localitate.

Cea de-a doua ediţie a „Festivalului de colinde, tradiţii şi obiceiuri de iarnă“, reuneşte numeroşi artişti populari, grupuri vocale dar şi corurile bisericilor ortodoxe.

Vor urca pe scenă, în scopul promovării colindului autentic românesc, artişti precum:  Leontina Pop, Ionuţ Langa, Adina Roşca, Cătălin Doinaş, Flaviu Florea, Mioara Greavu, Mariana Şandru, Diana Popa Gribincea, Mădălina Grama, Mihai Barbu, Nicoleta şi Andreea Florea, dar şi Grupul vocal ,,Anatoly” din Braşov.

Conform obiceiurilor din satele făgărăşene, la acest eveniment vor lua parte şi Cetele de feciori din Ucea de Sus şi Ucea de Jos, care vor încânta cu frumoasele colinde tradiţionale specifice acestor sate, precum şi irozii, din Ucea de Sus şi Ucea de Jos,  care vor prezenta un program artistic specific naşterii Domnului.

Evenimenul este organizat de Primăria Comunei Ucea în colaborare cu Asociaţia Comunitară Ucea şi Consiliul Judeţean Braşov şi a luat naştere în luna decembrie 2015, având ca obiectiv pastrarea tradiţiilor şi obiceiurilor autentice de iarnă.