![Exporturile de bunuri din Braşov au depăşit 2,9 miliarde euro în 2016 Exporturile de bunuri din Braşov au depăşit 2,9 miliarde euro în 2016](https://newsbv.ro/wp-content/uploads/2016/06/fabrica-piese-auto-300x195.jpg)
Firmele braşovene au exportat în 2016 mărfuri în valoare de 2,906 miliarde de euro, în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară a anului anterior, în timp ce importurile au urcat de la 2,593 miliarde de euro, în 2015, până la 2,773 miliarde de euro.
Astfel, excedentul comercial al judeţului a scăzut anul trecut de la 197 milioane de euro la 134 milioane de euro.
Într-un top al judeţelor exportatoare, judeţul Braşov se clasează pe locul cinci, din total exporturi, după Bucureşti (9,7 mld. de euro), Timiş (5,9 mld. de euro), Argeş (5,8 mld. de euro) şi Arad (3,3 mld. de euro).
În ceea ce priveşte volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul şapte după Bucureşti (20,5 mld. de euro), Ilfov (5,6 mld. de euro), Timiş (5,1 mld. de euro), Argeş (4,3 mld. de euro), Prahova şi Arad cu câte 2,9 miliarde de euro.
Anul trecut România a exportat bunuri în valoare de 57,4 milarde de euro, în creştere cu 5,1% faţă de anul 2015. În acelaşi timp importurilor de bunuri a crescut cu 6.9%, ajungând la o valoare de 67,3 miliarde de euro. Astfel, balanţa comercială cu bunuri a înregistrat un deficit de 9,96 miliarde de euro, cu 1,6 miliarde mai mult decât deficitul din 2015, scrie analize economice.ro.