Eveniment

EXCLUSIV Descoperire macabră în zona Gării

NewsBv

crima accident sinucidere

17.05 Din informații neconfirmate oficial putem să precizăm că ar fi fost vorba de o încăierare între doi romi, cuțitari.

În urma rănilor primite, unul dintre ei ar fi decedat. Cei doi, care sunt cumnați, au băut până s-au luat la ceartă, iar de aici până la bătaie a mai fost un pas. Din informațiile primite de oamenii legii de la rudele victimei, nu este prima oară când cei doi s-au luat la bătaie, iar agresorul a încercat să-l mai înjunghie pe bărbatul sorei sale.

16.40 Un cititor ne-a informat că mai multe forțe de ordine au descins într-o zonă din apropierea Gării.

Locul din jurul unor ghene de gunoi a fost înconjurat cu un cordon de jandarmi, iar la fața locului au ajuns specialiștii și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

„Nu pot să vă spun foarte multe în acest moment. Procurorul de caz a ajuns în jurul orei 16.00 la locul respectiv. Este prematur să vă spun ceva“, a precizat pentru newsbv.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procurorul Ramona Muscalu.