Din judeţ

Evenimente dedicate Zilei Universității Transilvania, la Brașov

Iulia Ghervan

În ultimii ani, rolul și locul universității în comunitatea brașoveană, dar și în spațiul național și internațional al educației și cercetării a crescut, evenimente precum Ziua Universității, Etnovember sau Stagiunea de concerte devenind deja tradiție.

,,Echipa BlueStreamline, automobilul electric, școala de restaurare IL, concursurile de mecatronică sunt doar câteva dintre realizările studenților și cadrelor didactice care sunt deja recunoscute nu numai printre brașoveni.

Prin Centrul Muzical și cel Multicultural al Universității universitatea a ieșit constant în comunitate: expozițiile de pictură și sculptură, lansările de carte, întâlnirile cu personalități culturale, ambasadori, reprezentanți ai unor instituții de învățământ superior din întreaga lume.

Modernizarea dotărilor pentru educație şi cercetare, dezvoltarea de noi investiții, asigurarea de condiții bune de învățare şi viață pentru studenți au fost doar câteva direcții de acțiune, care alături de preocuparea permanentă pentru dezvoltarea resurselor umane, au făcut ca Universitatea să devină un pol educațional important în Regiunea Centru și la nivel național.

Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea academică brașoveană sărbătorește Ziua Universității Transilvania în data de 01 Martie.

Și în acest an, manifestările se derulează pe parcursul mai multor zile, în intervalul 24 Februarie – 06 Martie, prin evenimente organizate atât la nivelul universității, cât și la nivelul celor 18 facultăți.

Sâmbătă, 29 februarie 2020, va avea loc Concursul de șah și Cupa Universității Transilvania la baschet unde sunt invitați să participe copiii.

Duminică, 1 Martie, Mediateca Norbert Detaeye îi invită pe brașoveni la un mic concert de primăvară susținut de TRIO PRIMAVERA. În Sala Auditorium va avea loc și lansarea cărții bilingve „Clădirea Rectoratului. Context istoric și repere ale restaurării” iar mai apoi lansarea mascotei Etnovember 2020. Tot pe 1 martie, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare, vor avea loc prezentarea unei mașini electrice și a uneia electro-hidraulice. Tot la Institut vizitatorii vor putea vedea standuri holografice și sisteme haptice. Pentru cei care vor să afle cum se folosește un defibrilator automat în situații de urgență, Facultatea de Medicină a pregătit o demonstrație în corpul K al Universității.

Seara, începând cu ora 18.00 la Aula „Sergiu T. Chiriacescu” este programat Concertul susținut de Orchestra de Cameră a Universității Transilvania. Sub bagheta dirijorului Traian Ichim vor concerta soliștii Radu Ropotan-vioară și Szőcs Botond – pian. În program: Antonio Vivaldi și Serghei Rahmaninov.

Și în săptămâna care urmează sunt programate evenimente pentru a marca Ziua Universității. Literatura iese și anul acesta în oraș. Facultatea de Litere organizează luni, 02 Martie 2020, un nou program de lecturi publice de poezie, proză și dramaturgie ale studenților, absolvenților și profesorilor, eveniment care se va desfășura în mai multe librării din centrul orașului. Pe parcursul întregii zile la Centrul Multicultural poate fi vizitată expoziția „AIVA. Semne de apă”.

În plus, vor fi ateliere, workshopuri tematice, seminarii, cursuri, simpozioane, dezbateri, expoziții, concursuri și spectacole.

Ne propunem ca în continuare comunitatea academică a universității noastre să fie o prezență activă în regiune nu numai în promovarea valorilor educaționale europene şi universale, dar şi în implicarea în dezvoltarea de activități economice, socio-culturale, reprezentând una din instituțiile emblematice ale Braşovului”, potrivit reprezentanților Universității Transilvania.

Programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Universității este disponibil pe site-ul Universității la adresa: https://www.unitbv.ro/stiri-si-evenimente/176-stiri-si-evenimente/3438-ziua-universitatii.html