Premierul desemnat Eugen Tomac respinge informaţiile potrivit cărora ar urma să-şi depună mandatul, întrucât nu a întrunit sprijinul partidelor.
Eugen Tomac dezminte zvonul că și-ar depune mandatul miercuri
Premierul desemnat, Eugen Tomac, dezminte, într-o postare pe pagina sa de Facebook că ar intenționa să-și depună miercuri mandatul, în contextul unei lipse de susținere pentru viitorul Guvern din partea partidelor parlamentare, relatează News.ro.
„Circulă un zvon că mâine aş intenţiona să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este FALS! Mandatul pe care l-am primit cu onoare şi responsabilitate de la preşedintele Nicuşor Dan este să formez Guvernul şi, bineînţeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului”, a scris, marţi seară, pe Facebook, premierul desemnat Eugen Tomac.
„Sunt încrezător, totuşi, aşa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil”, a mai scris Tomac.
”Toţi cei care trâmbiţează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei”
Acesta face apel la vigilenţă.
„Toţi cei care trâmbiţează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei şi fac, aşadar, apel la vigilenţă. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniţi şi concentraţi pe acelaşi scop: formarea Guvernului şi obţinerea votului de învestitură”, a adăugat premierul desemnat.
Eugen Tomac a avut, luni şi marţi, întâlniri cu partidele parlamentare, minorităţile şi parlamentarii neafiliaţi pentru a obţine susţinerea în vederea învestirii Cabinetului pe care îl va propune.
El a fost desemnat, săptămâna trecută, de către preşedintele Nicuşor Dan să formeze Guvernul.

