Eveniment

IGSU: „De la începutul sezonului estival, 18 persoane au murit înecate în mare”

Marian Stoica

18 persoane au murit înecate în mare în acest sezon estival, anunță Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Alte 72 de persoane au fost salvate la timp.

Salvatorii au intervenit la 90 de cazuri de submersie, potrivit unui bilanț IGSU.

În punctele de prim ajutor de pe plaje au fost asistate 725 de persoane, iar ambulanţele SMURD care au deservit punctele de prim ajutor au oferit sprijin pentru 1.645 de persoane.

În perioada iunie – august, pompierii au gestionat pe litoral un total de peste 9.000 de intervenţii.

Litoralul pentru toţi
Litoralul pentru toţi

Referitor la incendii, echipajele au intervenit, în perioada menţionată, la 910 astfel de evenimente, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut. Multe dintre acestea, peste 70%, au reprezentat incendii de vegetaţie uscată (659), care au afectat aproape 4.800 de hectare.

Sezonul estival a adus, şi în acest an, mobilizarea a peste 400 de pompieri din 29 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, detaşaţi pe litoral pentru a sprijini echipajele ISU Constanţa.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !