Câteva zeci de polițiști, jandarmi, pădurari și săteni din Teliu au plecat zilele trecute în căutarea fetiței de patru ani, care a fost dată dispărută de acasă.
Dumnezeu a vrut ca fetița, după o noapte petrecută în pădure, să fie găsită în viață de un pădurar.
Salvatorul fetiței este Eugen Gödri (foto), are 35 de ani și lucrează de cinci ani la Ocolul Silvic din Teliu. În ziua în care a găsit fetița, a plecat la căutări cu celelalte echipe dimineața, la ora 8. La ora 16.00, i se terminase tura. A ajuns acasă, dar nu își găsea liniștea. Așa că și-a luat mașina (4×4) și a plecat împreună cu prietena din nou la pădure.
La un moment dat, prietena îi spune: „Uite ceva roz sub copacul acela!”. S-au apropiat de fetiță: Alexandra era plină de pământ și ghemuită sub jachetă. A pus mâna încet pe ea și a luat-o în brațe. A dus-o la mașină și a anunțat că au luat sfârșit căutările. A dus-o imediat la un echipaj de prima ajutor, care a preluat-o și a dus-o la Spitalul de Pediatrie.
Așa s-a încheiat o zi obișnuită. Un om obișnuit a salvat o viață. Un om obișnuit, o zi obișnuită, o întâmplare în care viața a învins.