În timp ce Brașovul încă doarme sub pătura rece a dimineții, o vestă reflectorizantă se mișcă ritmic prin Piața Sfatului. Sub ea bate inima unei femei care nu a ales calea ușoară, ci pe cea a demnității. Elena Țărean, angajată la firma de salubritate Comprest, este una dintre „eroinele invizibile” care, de șase ani, pregătește orașul pentru turiști și localnici.
În luna martie, ne oprim să o privim și pe ea: femeie, mamă și bunică, pentru care munca este o formă de iubire.
Brașovul este adesea numit „cel mai frumos oraș din România”, dar strălucirea lui nu este doar un dar al naturii. Este rezultatul unor oameni care, precum Elena, înfruntă gerul și canicula pentru ca noi să ne bucurăm de o carte de vizită impecabilă.
Diminețile în Piața Sfatului: Între frumusețea muntelui și mizeria lăsată de turiști
Pentru Elena, ziua începe când muntele Tâmpa este doar o siluetă întunecată. Deși echipa de noapte lucrează constant, centrul orașului arată adesea „nașpa” la primele ore, mărturisește ea cu sinceritate.
„Centrul este frumos. Putem să îl vedem atunci când nu este aglomerat, să vedem și muntele. Dar oamenii uneori nu arată respect. Rămâne mizerie mare după turiști, mai ales la Revelion sau la evenimente, dar mereu reușim să adunăm totul” , spune Elena.
Satisfacția ei vine la final de schimb, când vede piața și străzile curate. Deși trecătorii grăbiți nu o observă mereu, turiștii și localnicii care se opresc să îi spună un „mulțumesc” sunt cei care îi înseninează ziua. După 6 ani de muncă la lopată și mătură, Elena Țăreansa este obișnuită cu asprimea vremii: „Ne-am obișnuit cu frigul. Am vechime, lucrez și iarna la lopată, și vara în căldură. Nu e ușor, dar este munca mea.”
O viață dedicată familiei: De la copilul care avea grijă de 8 frați, la mama a 6 copii
Povestea Elenei nu este doar despre curățenie, ci despre o putere interioară incredibilă. Provenind dintr-o familie numeroasă, cu 9 frați, Elena Țărean a învățat de mică ce înseamnă responsabilitatea. Fiind cea mai mare, a fost „mama de rezerva” pentru frații ei mai mici.
Muncește de la 15 ani. Așa că Elena Țărean nu a avut privilegiul unei copilării lungi. A intrat în câmpul muncii prematur pentru a-și susține familia.
Motivația supremă? Deși ea nu a putut urma școala, luptă cu îndârjire ca și cei șase copii ai săi să aibă parte de educație. Este o bunică tânără. Mândria ei cea mai mare sunt cei 14 nepoți. Ei sunt motivația pentru care se trezește în fiecare dimineață la ora 4.00.
„Sunt și acolo, și acolo, sunt peste tot. Familia are nevoie de mine, copiii sunt motivația mea. Oboseala e multă uneori, dar cu ajutorul Domnului… El ne trezește. Nu suntem singuri la muncă, avem o echipă, băieții ne ajută” , povestește Elena Țărean.
Feminitatea din spatele vestei reflectorizante
Lumea vede o uniformă. Dar dincolo de vestă și de palmele bătătorite de coadă măturii, se află o femeie care acceptă cu demnitate tot ce i-a oferit viața. Elena Țărean nu are pretenții mari și nici regrete. Împlinirea ei nu vine din vacanțe exotice sau răsfăț personal, ci din simplu fapt că sunt copiii aproape.
Pentru că a trecut 8 Martie, am întrebat-o ce ar însemna pentru ea un gest simplu, o floare primită pe stradă. Răspunsul ei, de o modestie dezarmantă, este un semnal de alarmă pentru noi toți:
„Îmi plac florile. Nu mi s-a întâmplat să primesc flori la muncă. Dar m-aș bucura tare mult.”
Un mesaj pentru brașoveni: Respectul, mai presus de orice
Elena Țărean nu cere milă, ci un strop de respect. Mesajul ei pentru cei care trec zilnic prin Centrul Istoric este unul simplu, dar profund:
„Mi-ar plăcea ca munca noastră să nu rămână neobservată. Când aruncați ceva pe jos, gândiți-vă că cineva trebuie să muncească în urmă. O facem cu plăcere, dar uneori este doar vorba de respect.”
Acest articol este despre Elena Țărean. Ea fiind unul dintre eroii neștiuți pe lângă care trecem. Este despre mâinile care adună mizeria altora pentru a menține strălucirea orașului nostru. Data viitoare când treceți prin Piața Sfatului și vedeți o vestă reflectorizantă, nu uitați să oferiți un zâmbet sau un „mulțumesc”. S-ar putea să fie singura „floare” pe care acea femeie o primește în acea zi.