
Echipa Celta 2004 a întâlnit în etapa a doua a grupei A de la turneul internațional memorialul „Giuseppe Augello” una dintre cele mai titrate formații din Italia, Juventus Torino. Brașovenii au început perfect jocul cu „Bătrâna Doamnă” și după ce au lovit de două ori bara porții italiene, Mitu a reușit să deschidă scorul.
Băieții de la Celta au mai ratat o oportunitate mare de a duce scorul la 2-0, după care Juventus a pus stăpânire pe joc și a reușit să închidă tabela la scorul de 4-1. A fost un meci în care fotbaliștii brașoveni au alergat foarte mult, au dat totul până la ultima picătură de energie și au lăsat o impresie foarte bună.
La finalul meciului reprezentantul clubului Juventus, plăcut impresionat de modul în care brașovenii au jucat, a invitat delegația clubului nostru la un stagiu de pregătire, în luna noiembrie, la Torino.
Mâine băieții vor evolua în ultimul meci din grupă împotriva formației Udinese Calcio. Până atunci însă, echipa de fete a Academiei Celta Brașov va juca în această seară împotriva fetelor de la Juventus Torino.
Precizăm că Celta 2004 a remizat, scor 0-0, cu Frosinone (Serie A), în primul joc de la turneul internațional Memorial „Giuseppe Augello”. La capătul unui joc spectaculos, cu ocazii de ambele părți, băieții conduși de Catalin Suciu au demonstrat că au valoare. Celta 2004 a jucat un fotbal modern, a avut posesie și a avut câteva oportunități foarte bune de a marca, dar Haba și compania nu au reușit să găsească drumul spre gol.