Eveniment

Eclipsa de Soare din 12 august 2026, vizibilă şi din judeţul Braşov. Unde se vede cel mai bine și la ce oră începe

Gabriela Bunghez

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va putea fi observată și din România, dar numai ca eclipsă parțială și doar din anumite zone ale țării. Fenomenul va fi vizibil cel mai bine în vest și nord-vest, în apropierea apusului.

La nivel global, evenimentul va fi unul spectaculos: eclipsa va fi totală în zone din Groenlanda, Islanda, nordul Rusiei, Oceanul Atlantic, Spania și o mică parte din Portugalia.

Eclipsa de Soare din 12 august 2026, vizibilă din România

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” anunță că acoperirea maximă a Soarelui, văzută din România, va fi de aproximativ 33-34%, în zona de nord-vest a țării. În est și sud-est, eclipsa nu va fi vizibilă.

Din țara noastră, acoperirea maximă a Soarelui se va produce în nord-vestul țării, fiind de aproximativ 34% pentru orașul Carei și localitățile învecinate.

Eclipsa începe în jurul orei 20:20 și are maximul în preajma momentului de apus al Soarelui.

Fenomenul va dura o perioadă scurtă de timp, maxim 26 de minute pentru orașul Carei. Cu cât acoperirea Soarelui va fi mai mică, cu atât fenomenul va dura mai puțin.

Eclipsa de Soare din 12 august 2026, vizibilă parţial în Braşov şi Făgăraş

Iată un tabel cu orele de început ale fenomenului:

Localitate Început eclipsă Maxim eclipsă Apus Soare Acoperire a Soarelui
Carei 20:21 20:45 20:48 34,2%
Alba Iulia 20:23 20:36 20:39 14,7%
Arad 20:24 20:46 20:49 31,1%
Bacău 20:21 20:24 20:27 1,7%
Baia Mare 20:21 20:40 20:43 25,9%
Bistrița 20:21 20:35 20:38 16,2%
Botoșani 20:20 20:28 20:31 7,6%
Brașov 20:23 20:27 20:30 2,7%
Caracal 20:26 20:29 20:32 1,6%
Caransebeș 20:25 20:40 20:44 19,6%
Câmpina 20:24 20:26 20:29 1,3%
Câmpulung Moldovenesc 20:20 20:32 20:35 12,3%
Cluj-Napoca 20:22 20:38 20:41 19,4%
Craiova 20:26 20:31 20:35 4,5%
Curtea de Argeș 20:24 20:30 20:33 4,3%
Deva 20:24 20:38 20:42 17,9%
Drobeta-Turnu Severin 20:26 20:37 20:40 11,8%
Făgăraș 20:23 20:30 20:33 5,9%
Lugoj 20:24 20:42 20:45 23,2%
Marghita 20:22 20:44 20:48 32,7%
Miercurea Ciuc 20:22 20:28 20:31 4,8%
Odorheiu Secuiesc 20:22 20:30 20:33 6,8%
Onești 20:22 20:25 20:27 1,5%
Oradea 20:22 20:45 20:48 33,2%
Pașcani 20:20 20:26 20:30 4,9%
Petroșani 20:24 20:36 20:39 12,2%
Pitești 20:25 20:28 20:32 2,5%
Roman 20:21 20:25 20:28 2,7%
Salonta 20:23 20:46 20:49 33,3%
Satu Mare 20:21 20:43 20:47 32,1%
Sibiu 20:23 20:33 20:37 10%
Sighetu Marmației 20:20 20:39 20:43 25,4%
Suceava 20:20 20:29 20:33 9,3%
Târgu Jiu 20:25 20:35 20:38 10,6%
Târgu Mureș 20:22 20:33 20:37 12%
Timișoara 20:24 20:45 20:48 28,5%
Turnu Măgurele 20:26 20:28 20:29 0,6%

Eclipsa de Soare din 12 august 2026, la apus

Eclipsa de Soare din 12 august 2026  se vede la finalul zilei, iar din toate orașele din România din care este vizibilă, Soarele se va vedea apunând în timpul fenomenului.