Eveniment

După 130 de ani clădirea Rectoratului va fi restaurată

Gabriela Bunghez

Faţada uneia dintre cele mai vechi şi mai frumoase clădiri din Braşov, cea în care îşi are sediul Rectoratul Universităţii „Transilvania“ Braşov, va fi restaurată, pentru prima dată, după 130 de ani de la construcţie.

Lucrările care vor fi demarate în această lună urmând a se derula pe o perioadă de un an. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 3,49 de milioane de lei, fără TVA, iar banii provin din fonduri proprii.

„După doi ani de la demararea procedurilor de obţinere a autorizaţiei de construcţie şi ulterior de achiziţionare a lucrărilor, sunt bucuros că am reuşit să finalizăm acest demers şi vom începe în această vară lucrările de restaurare a faţadei celei mai frumoase clădiri din Braşov. Chiar dacă suntem dezamăgiţi că asemenea lucrări nu sunt eligibile pentru finanţare din fondurile europene alocate exerciţiului financiar 2014-2020, universitatea a decis să acopere costurile restaurării din venituri proprii, redând astfel frumuseţea acestei clădiri unice, comunităţii academice, braşovenilor şi tuturor celor care vizitează oraşul nostru”, a declarat rectorul Universităţii, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Vor fi refăcute tencuiala, podul şi acoperişul, iar picturile şi basoreliefurile vor fi restaurate şi evidenţiate. În felul acesta clădirea îşi va recăpăta strălucirea de altădată.

Clădirea a fost construită în stil neorenaştere, cu picturi „sgraffito”, la sfârşitul secolului al XIX-lea (între anii 1881 şi 1885), fiind proiectată de către arhitectul Peter Bartesch.

Iniţial, a fost Palatul Casei de Pensiuni şi sediul Prefecturii.