
Antrenorul lui FC Brasov, Daniel Isaila, spune ca jucatorii sai trebuie sa fie pregatiti din toate punctele de vedere pentru meciul cu Universitatea Cluj.
„Vom intalni o echipa foarte puternica din toate punctele de vedere, echilibrata, cu dubluri de posturi, care in acest sezon si-a propus clasarea pe un loc de cupele europene. Il cunosc foarte bine pe Ionut Badea, am fost coleg de echipa cu el si pot spune ca este un antrenor foarte bun. Sunt convins ca ne asteapta un meci foarte dificil. Sper sa iasa un spectacol reusit si sa invinga echipa mai buna. Este primul meci oficial pe Cluj Arena si sunt convins ca vom avea parte de o atmosfera ostila. Noi trebuie sa fim pregatiti din toate punctele de vedere si sa dam tot ce avem mai bun pentru a obtine un rezultat bun. Orice punct este foarte important in economia clasamentului. Baietii s-au pregatit foarte bine in aceasta perioada. Important este ca ei sa inteleaga ca trebuie sa evolueze constant pe toata durata meciului, pentru ca pana acum au fost oscilatii la fiecare joc. Nu este usor cu toate schimbarile care s-au facut in aceasta vara. Pîna la finalul turului ne dorim sa acumulam cat mai multe puncte ”, a declarat Isaila, pentru site-ul clubului
Daniel Isaila a vorbit la conferinta de presa de astazi si despre colaborarea cu fostul antrenor Pepe Murcia. „Sunt total dezamagit de ceea ce s-a scris intr-un ziar central de sport, referitor la relatia cu fostul antrenor Pepe Murcia. Nu am nimic ce sa-mi reprosez, am constiinta impacata, pentru ca am dat totul indiferent ca antrenor a fost Razvan Lucescu, Viorel Moldovan, Toni Conceicao sau Pepe Murcia. Cred ca in spatele acelui articol este un fost angajat al clubului . Este multa invidie, sunt interese şi cred ca este vorba de multa frustrare. Mai multe nu vreau sa comentez”, a declarat Isaila.
Meciul U Cluj – FC Brasov, contand pentru etapa a 10-a a Ligii I, se va disputat duminica, de la ora 19.00 şi va fi televizat pe Digi Sport 1.