Sănătatea e pe buzele tuturor în zilele de astăzi. Cum a ajuns pe buzele tuturor nu e în măsură să ne bucure defel. Că acest lucru se întamplă, cel puţin pe mine ca şi medic mă bucură. Treceam mai deunăzi cu maşina prin oraş şi am văzut o reclamă care m-a inspirat direct: „Lumea începe dincolo de asfalt”. Cu tot riscul de a fi acuzat de plagiat, deşi va fi greu, pentru că am dat citatul, încep prin a vă spune: „Viaţa adevarată a unei comunităţi începe dincolo de asfalt”.
Preocuparea unei comunităţi pentru alte probleme decât cele formale semnifică maturizarea politică şi socială a acelei comunităţi. Este bine ca încep să ne preocupe, în cel mai sincer mod, în afară de gropile din asfalt şi unde facem cumpărăturile de sfârşit de săptămână şi aspecte legate de siguranţa medicală a comunităţii în care trăim.
Ştiu că la Braşov cel mai bun doctor e trenul de Bucureşti, dar vreau să vă vorbesc despre situaţiile în care trenul nu e o opţiune. Adică situaţiile în care nu putem alege.
Poate că, cititorule, o sa fii puţin contrariat şi o să consideri cele de mai sus un fel de atentat la libertatea ta individual, dar nu este aşa. Cele mai dramatice momente din viaţă, îţi spun din experienţă, sunt acelea în care nu poţi să alegi, pentru că nu mai ai timp să alegi. Atunci bunurile pe care comunitatea le pune la dispoziţia ta sunt singurele pe care poţi conta.
Ce ne pune comunitatea la dispoziţie în acest moment?
Din punct de vedere al medicinii de spital ne pune la dispoziţie un spital judeţean pavilionar, format dintr-un pavilion central şi alte pavilioane externe care aparţin administrativ de acelaşi pavilion central. De asemenea, mai sunt nu mai puţin de alte patru spitale independente, tot în administrarea Consiliului Judeţean, risipite prin oraş.
Deci, spre informarea Dvs. insist pe aceste amănunte pentru că sunt foarte importante pentru formarea unei viziuni de ansamblu. În acest moment, dacă de exemplu în acest sfârşit de săptămână veţi avea o boala cardiacă acută concomitentă cu o afecţiune ginecologică mai veche, în mod sigur sunteţi fericita câştigătoare a unei excursii gratuite de 3-4 ore cu ambulanţa prin oraş, astfel încât să puteţi fi consultată cardiologic şi ginecologic.
Acum, imaginaţi-vă, că la Unitatea de Primiri Urgenţe a Judeţeanului se prezintă zilnic cam 200-250 dintre concetăţenii noştri. Dintre aceştia 15-20% au nevoie de consult în specialităţi inexistente în pavilionul central, deci rost de călătorie cu ambulanţa.
Aceste date sunt adevarate şi oficiale. Deci in fiecare zi, cam 35 pacienţi în stare gravă se plimba cu ambulanţa să fie consultaţi prin oraş de medici de alte specialităţi. Ce înseamnă asta?.
Păi cam înseamnă 70-80 curse pe zi, pentru ca e dus-intors la Judeţean, înseamnă 70-80 ambulanţe ocupate, înseamnă 70-80 şoferi şi asistente şi vreo 20 medici, pentru că bolnavii în stare foarte gravă nu pot fi transportaţi fără medici.
Să zicem că o cursă cu tot ceea ce presupune ea, adica drum, urcat şi coborât bolnavul în ambulanţă durează în medie 30 minute.
Şi acum calculul: 75 curse ori 30 minute ori 365 zile egal 821.250 minute pe an, adică 13.687 ore pe an
Deci da, citiţi bine, serviciul de ambulanţă, adică cel de la care ne aşteptăm să reacţioneze prompt, profesional şi eficient prestează 13.687 ore taximetrie medicala/an.
Nu vreau să merg mai departe cu calculul, adică să aflăm cu cât s-ar scurta timpii de aşteptare după apelul de urgenţă şi implicit câte vieţi ar putea fi salvate doar dacă…
VREAU CA LA MALL, TOATE MAGAZINELE LA UN LOC
Da, toate cele de mai sus sunt o mică parte dintr-o pledoarie pentru modernizarea bazei materiale medicale din Braşov, adică o pledoarie pentru NOUL SPITAL AL BRASOVULUI.
Realism în politicile de sănătate din Braşov
Deci, realistic, noul spital al Braşovului va avea caracter regional, va fi întins pe o suprafaţă de 20 hectare, va avea 2000 paturi, va fi supraetajat pe module, va avea săli de curs, săli de disecţie, spaţii de joacă pentru copiii bolnavilor, gradiniţe pentru copii personalului. Şi ce să spun, multe panglici de tăiat, că deh, anii electorali se succed cu repeziciune şi s-a demonstrat că reveria aeroportuara adună simpatie.
De ce sa nu lansam pe piata electorală o nouă iluzie? Cum ar fi spitalul cosmic al Braşovului. Ultimul paragraf a fost un pamflet care va fi aspru sancţionat, sunt convins, dar acum o să trec intr-un registru serios.
Cred cu putere, şi toată echipa din care fac parte la fel, în SPITALUL COMUNITĂŢII DIN BRAŞOV.
Circa 50% din locuitori trăiesc în municipiul Braşov. Împărţirea în Spitalul Judeţean, Spitalul Municipal, Spitalul Meu, etc, lasă la o parte tocmai ceea ce cerem toţi: unde este Spitalul Nostru?
Eu spun ca Spitalul Nostru este pe Calea Bucuresti.
Şi sa argumentez: actuala curte a Spitalului Judeţean, pe care “tronează” tot felul de construcţii pe un singur nivel, este mai mare decat suprafaţa la sol a Spitalului Regional de Urgenţă de la Târgu Mureş. Da, aţi citit bine. Chiar şi după ce în curtea Spitalului Nostru a răsărit un ditamai proiect imobiliar.
În acest moment identific doua direcţii de acţiune, una imediată, una pe termen mediu.
Cea imediată înseamnă reabilitarea în regim de urgenţă a clădirii Spitalului Nostru. Două treimi din această clădire nu a mai fost reabilitată de când a fost construită, adică din 1972. Această acţiune trebuie demarată imediat. Va fi dureroasă, şi ne va afecta pe toţi, vor fi tot felul de voci care vă vor spune că acest lucru nu se poate, dar se poate. S-a făcut la Oradea, Suceava, Baia Mare, Alba Iulia şi toate aceste Spitale Judeţene arată cum greu îşi poate imagina un brasovean că poate arăta un Spital Judeţean.
În paralel cu acest demers urgent, Consiliul Judeţean, Primăria şi viitorul Guvern al României trebuie să demareze construcţia unui nou corp de clădire pe terenul existent în curtea Spitalului Nostru. Veţi spune ca e o altă soluţie pe termen foarte lung, dar nu e aşa.
Aud vorbindu-se prin presa locală de o parcare subterana în Parcul Titulescu. Haideţi mai bine să facem aşa: avem în curtea Spitalului Nostru 6000mp teren cu toate utilităţile pe el, face Primăria, în loc de parcare sub Parcul Titulescu, trei nivele subterane la Spitalul Nostru (trei sunt şi la Mures), după care face Consiliul Judeţean patru nivele supraterane.
Vi se pare realist şi fezabil în 2-3 ani?. Mie, da. Şi chiar nu cred că presiunea unei comunităţi care “face” nu va induce sprijin de la Guvernul României prin cofinanţări de la buget şi accesare de fonduri europene.
Dar ca acest sprijin să fie real, trebuie ca prin mobilizarea tuturor resurselor comunitatii să FACEM CE ZICEM, NU SĂ TOT ZICEM CE O SA FACEM.
- Florin Orţan
- medic cardiolog
- candidat PSD la Consiliul Județean Brașov