Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: L.G., președinte al consiliului de administrație al Composesoratului de Pădure Budiu, și M.F. vicepreședinte al consiliului de administrație al Composesoratului de Pădure Budiu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele.
Trimis în judecată a fost şi COMPOSESORATUL DE PĂDURE BUDIU, persoană juridică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).
Două persoane trimise în judecată de DNA Braşov pentru că au trimis acte false la APIA pentru a primii fonduri europene
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
La 15 mai 2017 și 10 mai 2018, Composesoratul de Pădure Budiu ar fi depus cereri unice de plată la A.P.I.A. – Centrul Județean Brașov privind utilizarea în scop agricol a unui teren, prin inculpații M.F. (anul 2017) și L.G. (anul 2018).
În realitate, Composesoratul de Pădure Budiu ar fi declarat în fals, exploatarea unei suprafețe de 73ha de teren în scop agricol și deținerea a 310 animale ce contribuiau la activitatea agricolă, și ar fi creat aparența respectării condițiilor de utilizare a suprafeței declarate. Suprafața respectivă de teren nu ar fi fost utilizată pentru activitățile agricole declarate, iar inculpatul ar fi obținut, pe nedrept, fonduri europene în valoare de 171.067,81 lei.
În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 170.868,57 lei, existentă în conturile bancare aparținând Composesoratului de Pădure Budiu.
Două persoane trimise în judecată de DNA Braşov pentru că au trimis acte false la APIA pentru a primii fonduri europene
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 170.868,57 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți către fermier până la data recuperării sumelor.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă.
