Președintele american Donald Trump a decis să suspende, pentru a doua noapte consecutiv, atacurile asupra Iranului, pentru a oferi mai mult timp eforturilor diplomatice.
Anunțul a fost făcut de ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz, după aproape două săptămâni de lovituri aeriene zilnice și atacuri reciproce.
Într-un interviu acordat Fox News, oficialul american a explicat că liderul de la Casa Albă încearcă să lase loc negocierilor, după prăbușirea armistițiului convenit în luna iunie.
„Președintele oferă negocierilor puțin spațiu, le oferă puțin timp”, a declarat Mike Waltz.
Donald Trump nu exclude reluarea atacurilor
Întrebat dacă administrația americană a renunțat, cel puțin pentru moment, la escaladarea conflictului, ambasadorul SUA la ONU a subliniat că toate variantele rămân în continuare în discuție.
„Nu aș merge atât de departe. Președintele păstrează toate opțiunile deschise”, a declarat oficialul american.
Mike Waltz a respins și informațiile potrivit cărora o extindere a operațiunilor militare ar putea epuiza stocurile americane de muniție destinate apărării antiaeriene.
„Armata SUA are tot ceea ce îi este necesar pentru a desfășura această campanie cât mai eficient”, a afirmat ambasadorul.
Iranul și-a suspendat atacurile de represalii
După decizia Washingtonului, un purtător de cuvânt al armatei iraniene a anunțat că Teheranul a suspendat atacurile de represalii din regiune. Până duminică seara, Donald Trump nu comentase public ultimele evoluții. Președintele american a distribuit însă pe platforma Truth Social imagini generate pe calculator în care avioane militare americane apar bombardând nave iraniene și insula Kharg.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!