O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet generos s-a ridicat la cer. Nu sunt lacrimi şi cuvinte care pot exprima durerea din sufletul nostru acum, la trecerea în nefiinţă a mult iubitului nostru fiu, Sergiu Bogdan Mohaci, la vârsta de 29 de ani, după 4 luni de suferință, în urma unui accident rutier.
Ne despărțim de tine, dragă Sergiu, în speranța că de acolo din ceruri veghezi asupra noastră.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu te vom uita niciodata!
- Familia Mohaci Mihai și Ofelia
O adevărată tragedie trăiește familia prefectului Brașovului, Mihai Mohaci. Luni dimineață, singurul fiu, Bogdan Sergiu Mohaci (29 de ani), s-a stins, după săptămâni la rând în care s-a agățat cu disperare de viață.
A fost lovit pe trecerea de pietoni în București. Medicii din Capitală au încercat din răsputeri să îl salveze. A fost zile în șir în comă, apoi comă indusă. Toate eforturile au fost, din nefericire, soldate cu un eșec.
Priveghiul va avea loc marți, ora 19.00, la Biserica Sfânta Treime din Șcheii Brașovului, iar înmormântarea miecuri, ora 13.oo.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Echipa newsbv.ro transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe