Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au trimis-o în judecată, la data de 15 septembrie 2014, pe Roxana Munteanu (35 ani), pentru infracţiunea de „tentativă la omor calificat” comisă cu premeditare asupra a două persoane.
Roxana Munteanu (foto) este directoare la Piraeus Bank, unde a venit de la Garanti Bank.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în ziua de 3 septembrie 2014premeditând comiterea faptei, inculpata s-a înarmat cu un ciocan folosit pentru bătut carnea, pe care l-a luat din locuinţa sa, cu care s-a deplasat la domiciliul persoanelor vătămate unde, pe fondul situaţiei create de lipsa posibilităţilor inculpatei de a restui un împrumut persoanelor vătămate, a lovit de şase ori în zona capului una dintre persoanele vătămate cu ciocanul folosit pentru bătutul cărnii, iar pe cea de-a doua cu un cuţit în zona gâtului“, precizează Mihaela Alina Popescu, prim Procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Faţă de inculpată, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o durată de 24 de ore.
La data de 16 septembrie 2014 fost formulată propunere de arestare preventivă care a trimisă în cursul zilei de azi spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.