A trecut ziua de 8 martie, revenim la vechi si nesănătoase cutume! Fără progrămări la cosmetică, masaj, coafor, fără timpul alocat zilnic pentru a ne redesoperi şi relaxa. Continuăm pînă ajungem la 365 de zile, iar în ultima zi a anului ne întrebam retoric, dînd din umeri: ce am facut în acest an şi… privim confuz în viitor.
Am primit şi citit de curând un material despre violenţa domestică. După lectură, am ajuns la concluzia că atunci când subiectul acesta nu este tabu , devine subiect de emisiuni pentru a creşte ratingul anumitor televiziuni care nu fac decât să întărescă mentalitatea defectoasă gen : „sigur a făcut ea ceva, a meritat-o”. Conform unei raportări emise de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în anul 2013, au fost eliberate la nivel naţional un număr de 834 de certificate medico-legale. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că niciun factor de decizie nu discută despre violenţa economică ce îmbracă diverse forme: interzicerea activităţilor profesionale, ori privarea de mijloace economice. Includem aici privarea de mijloace de existenţă primară! Nu am vazut, dealtfel, pe nimeni să se implice pentru a preveni situaţii de violenţă socială – impunerea izolării persoanei de comunitate, familie, prieteni etc.
Nu vreau să arunc anatema şi nici să acuz instituţiile statului ca nu reuşesc să se implice suficient în gestionarea acestui fenomen, nu vreau să acuz rude, vecini, cunoştinţe pentru că nu reclamă situaţii de acest gen, mai ales cînd cineva drag din anturaj trece prin asemenea momente de disperare, dar doresc să transmit celor care sunt în asemenea situaţii să nu se resemneze, pentru că devin propriile lor victime. Adesea am întâlnit persoane care spuneau: „E rau cu rau, dar e mai rău fără rău”…
O gîndire care nu ne ajută să depaşim bariere, care ne ţine ancoraţi în dependenţa de partener, care striveşte şi fărâma de demnitate pe care probabil o mai avem după ani de zile în care am strigat în gând de mii de ori…
Şi pentru că nu vreau să fiu acuzată de subiectivism, adaug faptul că o altă statistică elaborată de o organizaţie neguvernamentală menţiona că în anul 2013 au fost depuse, de femei, 3.075 plîngeri prealabile, iar de barbaţi au fost depuse 523 de plîngeri prealabile.
Sunt convinsă că cifrele reale sunt mult mai mari, dar poate reuşim să ne trezim din letargie, ca să nu spun indolenţă, şi să acţionăm atunci când sesizăm o formă sau altă de violenţă manifestată la vecini, rude, prieteni… Poate încetăm să trăim dramele televizate şi aşa mă gîndesc că o să reuşim să privim în ochii copiilor, care de multe ori asistă la adevărate drame în familie. Pe noi nu ne costă nimic, dar uneori pe victime le costă viaţa, iar pe copii o traumă care nu dispare niciodată!
Crenguța BABET