A visat să devină fotbalist, însă nu şi-ar fi imaginat că vârful carierei sale va fi atins la vârsta de doar 15 ani. Şi nu printr-un debut de senzaţie în Liga I, cu o victorie răsunătoare sau cu vreun gol de generic, ci în urma unui concurs inedit. Este povestea lui Decebal Cîmpeanu, cel care la vârsta de 15 ani a uimit România cu talentul său de a jongla cu mingea de fotbal. Au trecut aproape 42 de ani de ani de atunci, însă Câmpeanu îşi aduce aminte ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.
„Aveam 15 ani şi eram junior la Steagul Roşu Braşov. Eram mai ‘mingicar’, dar nici nu ştiam că posed calităţi pentru jonglerii cu mingea. Într-o zi antrenorul de la juniori ne-a anunţat că a venit o circulară de la Federaţia Română de Fotbal şi fiecare club trebuie să desemneze un reprezentant pentru campionatul naţional de jonglerii cu mingea de fotbal. Erau două faze ale competiţiei, una pe judeţ şi apoi faza pe ţară”, le-a mărturisit cel poreclit „Deca” ziariștilor de la Jurnalul Național.
Fără un efort deosebit, Cîmpeanu s-a impus în rândul colegilor şi urma să reprezinte Steagul Roşu Braşov în faza judeţeană care urma să aibă loc pe stadionul Tineretului. „Competiţia locală s-a ţinut înaintea unui meci de campionat. Erau aproape 10.000 de oameni în tribună. Au participat mulţi juniori, unii chiar aproape de vârsta senioratului. Am reuşit să câştig lovind mingea de aproape 4.000 de ori fără să atingă pământul. Ziarele au scris la acea vreme despre această performanţă, însă mulţi se îndoiau că era reală cifra. După ce am fost desemnat câştigător, mi s-a transmis că am la dispoziţie 20 de zile să mă pregătesc pentru finala de la Bucuresti. L-am rugat pe colegul meu de bancă şi de echipă, Gicu Clipa, să fie alături de mine în perioada asta, să îmi numere jongleriile, urmând să îl răsplătesc eu cumva dacă voi câştiga.
Nu speram să câştig, era o onoare să particip. Eram convins că în ţară sunt alţii mult mai buni decât mine. Mă pregăteam zi de zi, eram scutit de antrenamentele de la echipă şi încercam diferite tehnici de concentrare, niciodată nu am numărat, nici măcar în gând. La ultimul antrenament înainte de plecare am ajuns la aproape 8.000. Îmi spuneam că e o cifră bună cât să nu fac clubul de râs”, îşi aminteşte „Deca”.
14.313, record mondial la Bucureşti?
Concursul de jonglerii a fost programat în pauza unui cuplaj de pe Stadionul „Republicii” din Capitală. ” Competiţia s-a ţinut la mijlocul lunii noiembrie 1970, pe atunci erau la modă aceste cuplaje de meciuri ale echipelor bucureştene. Ştiu că am intrat pe gazon după terminarea primului meci şi în 45 de minute urma să înceapă partida Steaua-Steagul Roşu. Ne-au acordat 45 de minute, convinşi că nimeni nu poate să reziste mai mult. Eu reuşisem peste o oră la Braşov, deci eram destul de încrezător. Au venit copii din toată ţara, mai cunoscuţi acum sunt Marcel Lică, fost arbitru, sau Costel Spirea, fost jucător al Iaşiului. Venisem de la Braşov cu mingea mea Artex, ungurească, şi m-au lăsat să îmi fac exerciţiul cu ea. Am început toţi în acelaşi timp.
A uimit o țară întreagă
Fiecare copil avea repartizat un antrenor, în speţă antrenorul de la juniori, şi un student de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport care număra. Concursul urma să fie câştigat de cel care rămânea ultimul cu mingea la picior. Eram emoţionat, dar şi concentrat. Vreo 25.000 de oameni se uitau la noi. Au trecut cele 45 de minute, urma să înceapă meciul şi ni s-a transmis să încercăm să ieşim cu mingea la picior de pe teren şi să continuăm pe pista de atletism. Mulţi s-au dezechilibrat în timpul acestei tentative, au scăpat mingea şi au părăsit competiţia. Un moment în care am simţit că am parte şi de ajutorul Divinităţii a fost aproape de finalul primei reprize, când un jucător al Stelei a şutat mingea în direcţia mea, iar unul dintre jucători braşoveni a respins în tribună, alegând sa fie aut pentru Steaua decât să fiu dezechilibrat.
Singurul moment de relaxare a fost când la staţia stadionului s-a anunţat că am rămas singur în competiţie. Antrenorul mi-a zis că am câştigat şi am scăpat mingea. Studentul de la ANEFS a şocat lumea cu cifrele mele: 14.313 atingeri şi aproape 125 de minute cu mingea în aer. Mi s-a spus că e record mondial, însă pentru că nu era omologată competiţia de vreun institut de statistică naţional sau internaţional, am rămas doar în statisticele federaţiei”, spune încântat Decebal Câmpeanu, singurul câştigător din istoria acestei competiţii, fiindcă după doar un an, FRF a renunţat la concursul de jonglerii.
Premii
Premiile câştigate îi sunt încă dragi „puştiului” ajuns la 57 de ani: „o bicicletă cu care s-au plimbat aproape toţi colegii de la juniori, un pulover, mănuşi, căciulă, o vază de cristal pe care o am încă la loc de cinste acasă, dar şi o minge nouă pe care, de comun acord cu prietenul Gicu Clipa, am donat-o grupei noastre de juniori ca să jucam partidele cu ea. Nu în ultimul rând, un alt cadou, dar nu din partea FRF, a fost o mică cronică despre performanţa mea în revista Fotbal. Am decupat articolul şi îl recitesc cu drag de fiecare dată când am ocazia”.
Antrenor în Arabia Saudită
Cariera de fotbalist a lui Decebal Câmpeanu s-a blocat la nivelul echipelor din eşaloanele inferiore, la fel şi cea de antrenor unde a activat mai mult la echipe din judeţul Braşov. În august 2011, „Deca” a dat lovitura vieţii sale. „Mi-am pus CV-ul de antrenor pe internet şi am primit un e-mail din Arabia Saudită. O echipă din liga a II-a, Al Hamadah, s-a interesat de serviciile mele. Negocierile nu au durat mai mult de 5 minute şi deja îmi căutam bilet de avion. Am semnat un contract pe trei ani. Anul acesta am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivul şi să salvez echipa de la retrogradare.
La anul vrem să promovăm. Într-un an în Arabia Saudită am câştigat aproape cât în toată cariera mea de antrenor. Este o viaţa dificilă acolo, religia îi cam împiedică să facă performanţă. Apoi sunt aceste reguli că nu putem aduce jucători străini. În echipă am mulţi jucători pentru care fotbalul e doar un hobby. Ei au locuri de muncă şi vin la antrenamente când pot. Acesta este un dezavantaj, dar din punct de vedere disciplinar, al atitudinii şi corectitudinii sunt ireproşabili. Apoi, campionatul ţine doar şapte luni, urmat de cinci luni de pauză. E o ruptură prea mare. Nu mai vorbesc de căldura infernală şi insuportabilă. Una peste alta, sunt bucuros că sunt acolo şi sper să îmi onorez contractul”, a mărturisit Decebal Câmpeanu pentru Jurnalul Naţional.