Opinii

De ce Coliban poate câștiga încă un mandat?

Sebastian Dan

Este foarte adevărat, este prematur să vorbim, la această oră, despre ce se va întâmpla peste câțiva ani în cursa electorală pentru postul de primar al Brașovului. Dar, după un an de mandat, în care Coliban a excelat în gafe, eu unul nu pot spune că PNL și PSD au știut ce vor. Mă refer doar la aceste partide, pentru că doar acestea mai sunt reprezentate în Consiliul Local.

Timp de un an, brașovenii au pierdut pentru că politicienii locali s-au tatonat cum să își facă majorități, „ca să își facă ploile”. La Brașov nu s-a făcut nimic notabil. Și voi reveni cu un articol în care vom vedea cum funcționează alianța USR/PNL/PSD la Brașov, în cazul RIAL.

PSD și PNL au votat haotic năzbâtii colibaniene, de genul asocierii cu Asociatia Sportivă Scotch Club, ca să avem la Brașov FC Brașov pe sudoarea celor de la Corona. Place cuiva sau nu, ăia au alergat pe teren pentru promovare. Baletul lui Coliban pe tema fotbalului la Brașov nu a făcut decât să adâncească prăpastia dintre stegari și municipalitate.

Despre talentele juridice ale administrației Coliban aferente procesului cu P&P, nu vreau să mai amintesc.

PSD și PNL se vor canibaliza la viitoarele alegeri în plan local. Vor avea același discurs anti-Coliban. Acum să nu ne îmbătăm cu apa tulbure de la Compania Apa pe motive ploi, că vor avea un candidat unic. Și, să nu uităm, George Scripcaru, dar nici Ucigă-l toaca nu știe ce sfori trage, ar mai putea face un deranj total pentru toți cei care cred că dețin ecuațiile politice la Brașov.

Un alt zvon este acela că, pe motiv că Florin Cîțu – un președinte greu de atribuit galeriei fruntașilor liberali – a declarat în campania internă a PNL că vrea să recâștige Primăria Brașov, i-ar forța mâna lui Adrian Veștea să îl concureze pe Coliban.

Ceea ce ar fi „buba mare” pentru USR, pentru că Veștea dacă face Aeroportul și îl va și pune în funcțiune, va deveni „Omul Zilei” pentru vreo 10 ani cel puțin la Brașov de acum încolo.

De ce Coliban poate câștiga încă un mandat? Pentru că își permite să facă de pe poziția de primar tot felul de abuzuri, iar instituțiile statului sunt în expectativă. A făcut Scripcaru abuzuri? La închisoare! Dar oare de ce nici acum nu vrea să ne spună Coliban ce mama dracului este în auditul ăla, plătit din bani publici?

Până la proba contrarie, eu îl acuz pe Coliban că a mințit (nu că ar fi prima oară). De fapt, se pare că auditul nu a relevat nimic și nu există nimic reprobabil, nicio furăciune. Că dacă ar fi existat, se prelingeau hastagurile cu _uie pe ulițele Brașovului.

Coliban poate obține încă un mandat pentru că susținătorii lui trăiesc, să îmi fie iertată zicerea, online. Haideți să fim cinstiți: una dintre sursele majore de poluare a Brașovului este cea provocată de traficul rutier. Să spunem că vor exista piste dedicate pentru bicicliști (vom vedea câte benzi pentru autoturisme vor fi desființate). Cei care aveți copii, vă aventurați pe aceste trasee? Mergem să ne dăm cu bitza ca să inhalăm PM-urile alea nashpa că e Coliban primar?

Unde este „societatea civilă” care venea sub balconul lui Scripcaru și era disperată că ne sunt otrăviți copiii de aerul poluat al Brașovului? Eu nu spun că nu aveau dreptate. Dar unde sunt la această oră? A rezolvat primarul Allen Coliban problemele de acum 1-2 ani? Că, pe bune, l-aș propune pentru tiltul de „Cetățean de onoare” al Brașovului.

Hai, nu mă luați în serios, e un pamflet. Nasol e că multe din cele scrise sunt prea pe bune…