Când auziți de un proiect denumit Golani Mici, care este primul gând? Fiți sinceri. Cum adică Golani Mici? Ce mai este și asta? Alți golani? Nu avem destui? Și întrebările de acest gen pot continua.
În urmă cu puțin timp, în Brașov, a apărut proiectul Golani mIci. Cunoscând bine inițiatorul, vă spun sincer că nu m-a intrigat acest nume atribuit. Din contră. Am înțeles că sub acest nume se ascunde un proiect de viitor, în care cei implicați pot învăța, pot contribui la creșterea lor.
Și cine putea mai bine să îi îndrume, să le fie mentor micilor golani, decât un om trecut prin aceste încercări în copilărie. Un om care a cunoscut greutățile traiului pe străzi, un om care s-a format în acest mediu, dar care a știut să aleagă ce este bine, folosindu-se de această experiență.
Pe Daniel l-am cunoscut cu ceva ani în urmă, prin proiectul Adoptă un Țăran, proiect în care este implicat trup și suflet. Aspectul de om dur m-a determinat să îi descopăr sufletul bun și blând.
Nu a făcut școală multă, are școală vieții, a străzii, a bătăilor, a pumnilor încasați dar și dați, a vocabularului dur, de apărare.
Săritor atunci când cineva are o nevoie, un necaz, cu atât mai bine înțelege acești copii care au un moment de rătăcire. Le arată cum este mediul pe care ei îl cred cool, și astfel îi călăuzește spre activități din care ei învață.
Alături, în acest proiect, Golani Mici, beneficiarii au aflat că le place școala, își doresc să ajungă la liceu și mai departe la o facultate, de ce nu, și-au descoperit pasiunile pentru fotografie, IT, scriere, și multe altele, au reușit să nu rămână repetenți în unele cazuri, și-au crescut mediile, intrând unii la liceu chiar în acest an.
Rezultatele au apărut în scurt timp.
Pe pagina lui de facebook, Daniel Milea scrie despre proiectul Golani Mici în aceste cuvinte:
”Peștele de la cap se împute!” Sfântă vorba asta, dar are și un schepsis… s-o împuți el de la cap, dar de la coadă se curăță. Principiul acesta m-a făcut să am curajul de a porni un proiect inedit, țintit în special către acei ”copii problemă” cum le place ”oamenilor educați” să-i numească pe acei copii care dintr-un motiv sau altul dezvoltă comportamente agresive, introvertite sau care pur și simplu ”nu vor să asculte”.
Acum 4-5 luni era o simplă idee, astăzi pot afirma că ceea ce am intuit a fost adevărat, nu există copii problemă, există doar adulți care nu vor să gândească în afara tiparului când vine vorba de educație. Ce facem aici? În termeni simpli se poate spune că acoperim lipsa tatălui acolo unde acesta lipsește, oferim mentorat și consiliere atât copiilor din familii monoparentale și părinților acestora, cât și un nou stil de a-i crește.
Învățăm despre bine și rău, analizăm strada și ce presupune ea, ne uităm la filme gen ”The Godfather” și le explicăm viața pe limba lor. Am făcut comparații între muzica mai veche și ce ascultă ei, ne bazăm pe puterea lor de înțlegere și mai mult decât atât, îi lăsăm să vorbească, îi responsabilizăm și mai ales, le acordăm încrederea nastră deplină. Rezultatele?
Unul dintre ei a venit cu 4 corigențe, bătea colegii, a aruncat cu penarul după dirigintă, înjura… părea că nimeni și nimic nu-l mai oprește.
După 4 luni în cadrul proiectului același băiat și-a luat toate corigențele, se ține de sport și are un program adaptat stilului lui de viață.
Vorbește frumos și acum are și un vis, vrea să devină arhitect. Drept urmare am format o echipă de mici graficieni unde acesta își dezvoltă talentul prin lucru cu ceilalți copii din echipă. Aceasta este doar una dintre povești. Abia așteptăm să vi-i prezentăm pe fiecare în parte.
În curând lansăm oficial Golani Mici în cadrul unei asociații ce țintește să schimbe natura umană, comportamentul social și mai ales, să ajute ”părinții problemă” cu soluții pentru copiii lor, a căror singură vină este că se nasc cu o personalitate puternică și dorință de evoluție pe plan personal. Mai multe detalii vor veni în curând. Păstrați aproape, suntem pe cale să schimbăm multe preconcepții despre copii și nu numai.
Echipa ”Golani Mici”
Vă invit să îl cunoașteți pe omul din spatele acestui proiect inedit.
Cine este Daniel Milea?
Daniel Milea: Nume oficial: Daniel Milea, un cetățean îngrijorat. Mai neoficial: oaia neagră a familiei, sunt exemplul ăla de golan cum îmi place mie să spun, golan pe contrasens. Societatea încearcă să mă arunce pe afară eu întru pe ușa, pe pod, nu contează. Mă întorc că am lucruri de zis și de făcut.
Ce ești de profesie?
Daniel Milea: Să începem cu începutul. Eu nu am o profesie anume, eu în ochiii civilizației din România sunt un semianalfabet funcțional, eu am doar 8 clase terminate, nu m-am înțeles bine cu școala. Eu m-am înțeles bine cu învățatul. Ca să fiu rău, am angajat oameni cu școală. Sunt un om autodidact, care și-a trăit viața să zic în paralel cu societatea.
Nu sunt antisocietate, dar am multe lucruri de împărțit cu ea, și cumva am ajuns la concluzia că se pot face lucrurile și altfel și am tot încercat diverse proiecte. Unele adresate în special celor care vin de pe stradă. prima oară am creat Golani pe contrasens, dar ceva lipsea, eu îmi doream altceva.
M-am uitat și am văzut câți golani mici avem noi în școli și uite așa am făcut un priect nou denumit Golani mici. Proeict în care am decis să devin un tată de rezervă a colo unde acesta lipsește.
De ce ai ales să te adresezi acestor copii, și care este legătură ta cu strada?
Daniel Milea: Am spus că sunt oaia neagră a familiei. La 12 ani am fugit de acasă, niște probleme familiale, nu are rost să întru în detalii. Am ajuns în Gara de Nord, unde un an de zile am fost boschetar de lux cum îmi place mie să zis.
Am dormit la sala de așteptare de la clasa 1. O căutam pe maică-mea în tot acest timp. A fost o situație din asta de gen de telenovelă. Cert e că un an de zile am stat pe stradă. De mine au avut griâ exact aia despre care se vorbea că ce criminali și ce nenorociți sunt.
Un an de zile, literalmente, toată lumea care trecea pe acolo îmi știa povestea, chit că era prostituata de la colț, sau hoțul de acolo, veneau îmi luau de mâncare, aveau grijă de mine. Un an de zile am supraviețuit.
De atunci mi-a rămas în cap, măi, răul asta nu e rău cum îl vedem noi.
Ce a urmat după Gara de Nord?
Daniel Milea: Am ajuns în casa de copii. Acolo i-am demascat că ne furau ajutoarele. S-au asigurat că plec și de acolo la 16 ani m-a preluat stradă cu totul. Însemnând nu doar străzile din București, am făcut o excursie prin toată țara.
Nu am fost niciodată genul ăla de infractor care fură oamenilor sau face rău. Dar din motive lesne de înțeles, am o problema cu sistemul și atunci i-am preferat pe ăștia. Ăștia măcar ce au în gușă și în căpușă și na.
Dar după ce am terminat cu strada, a cam început să miroasă a pușcărie cum ne place nouă să zicem. Aveam 18 ani și am zis că nu e bine să ajung la închisoare. Apăruse video chat-ul în România, și m-am apucat de video chat. M-am ocupat vreme de vreo 20 de ani. Am ajuns pe niște culmi la care nici eu nu visam, pe la summit-uri, din astea.
Dar în 2018, am avut o revelație, defapt ei na o revelație, a murit mama.
Am avut un șoc, și am decis că nu mai vreau în zona aia și că vreau să am întorc în societate. Ei și din 2018 mă tot chinui să mă întorc în societate și dau ăștia cu mine de pământ.
Dar nu mă las. Eu mi-am făcut o promisiune când eram mic. O să îi ajut pe ăștia ca mine. Că de asta vreau să fac treaba asta cu copiii. Eu am fost acel copil și știu clar că nu sunt copii proști, ba din contra, îi plictisește ce li se spune pe acolo pentru că mintea lor este în altă parte.
Mi-ai spus înainte de interviu, că ești pentru ei un fel de tată de serviciu. Ce face un tată de serviciu?
Daniel Milea: Totul a început cu o glumă. La un moment dat tot mai multe mame divorțate apelau la mine să vorbesc cu copiii lor. Eu ziceam, băi, într-o zi o să fac fundația divortatelor. Într-o zi m-a sunat una dintre mamele divorțate, nu mai putea și îmi spunea să pornesc proiectul ăla odată, că nu mai poate cu cel mic, și să o ajut.
Și că să fie un semn că e de la Dumnezeu, asta mic când a venit a venit cu doi prieteni. Ăștia doi prieteni când m-au cunoscut, s-a închegat grupul. În prima faza, nici eu nu știam ce fac, aveam o idee, știam că este o lipsă pe partea paternă, dar nu știam prea bine ce fac.
Și atunci am lăsat totul să fie construit de ei, de copii, și am pariat corect. In Golani Mici, am ajuns la punctul la care avem o echipă de copii care lucrează împreună, vor să lucreze în viitor ca arhitect, analiză de publicitate, așa cum am spus, ei sunt niște vârfuri care erau tratati ca lepre, pentru că da, sunt copii, au energie. Cam asta fac, acopăr lipsa acolo unde e. am mers și la școală și am vorbit în unele cazuri. A venit unul cu 4 corigente, bătuse colegi, dirigintă, nu mai era nimic.
Copilul ăla de fapt ce avea? Avea foarte multă durere în suflet.
Am intuit chestia, am început să vorbesc cu el. Același copil în trei luni de zile și-a luat corigentele, vrea să se bage la arte, și-a găsit drumul. Tot el vrea să se bage la lupte. Atunci când vedem copii care au agresivitatea asta, tot vedem părinți care încearcă să îi schimbe.
Nu ai cum să schimbi. Face parte din programul lui, tot ce poți face este să îl ajuți să o canalizeze în direcția potrivită.
Cum au privit cei din jurul tău noul proiect?
Daniel Milea: Toată lumea mi-a spus la început “domle, ești nebun, ce să cauți tu să te ocupi de copii?, Ce te recomandă pe tine să te ocupi de copii?” Am fost copil, asta mă recomandă. Știu exact ce simte ăla mic.
În clasa a 5-a am luat premiul că terminasem de citit toate cărțile din biblioteca școlii, se poate verifica. Dar în același timp eram peste tot, în copac, pe copac, mă băteam. Sunt unii oameni construiți așa, și cu cât o să inercam să îi sugrumam cu atât o să pierdem niște valori adevărate.
De ce Golani Mici?
Daniel Milea: Și numele Golani mici, vreau să se lămurească chestia asta. Eu consider că sensul periorativ al cuvântului a dispărut de mult, de prin ’89. Dacă ne-am cunoaște istoria, am știi că oamenii aia care au murit ca să avem noi astăzi drepturi, au fost golani.
Eu după acei golani mă duc și mă ghidez. Și dacă asta înseamnă să fiu golan, o să mor golan.
O să iubesc țara asta. O să fiu antisistem.
O să mă cert cu fiecare partid care va avea curajul să mă abordeze. Nu zic că nu colaborez cu ei, dar trebuie să suporte tot ce am eu de zis, și atunci să înțeleagă de ce trăiesc oamenii ca mine așa.
În spate o să avem niște copii pe care ei, societatea, erau gata să îi arunce. Și eu sper și cred că voi face o echipă cum nu s-a prea văzut pe nicăieri.
Știi de ce cred că vei face această echipa? Pentru că tu ești un exemplu pentru ei
Daniel Milea: Da, păi asta contează cel mai mult. Ce îi interesează pe ei cel mai mult în ziua de azi? Strada, facem dregem tralala. Să nu întru în amănunte. Și eu vin și le pun strada. Haideți să vedem despre ce e vorba. Cel mai bun exemplu, să zic ce am făcut cu fiu-miu. Clasa a 7-a. pierde controlul, o ia pe stradă, bătăi, deci a făcut ce am făcut și eu.
De la 12 la 14 el a făcut ce am făcut eu de la 12 la 18. Zic, nu e bine că dacă îl bat acum nu e ok. L-am luat cu mine la Constanța unde lucram atunci. L-am scos seara în stradă. Printre toți vagabonzii, să vadă cum e, cu mașini, mamă ce i-a plăcut.
O lună de zile. După care am auzit de o bătaie în cartier, l-am luat în mașină, m-am dus cu prietenii mei, i-am pus un topor în mâna și i-am zis du-te. Ai vrut stradă, uite nota de plata.
Practic corigent in clasa a 7-a, termină a 8-a cu 8,60 înscris acum la liceul de mecanică. Dacă stăteam după toți experții care să îmi spună mie cum să îmi cresc copilul, poate că îl pierdeam.
Cum procedezi când ei încearcă să te testeze? Cei mici au acest obicei, de a duce lucrurile la extrem, sau pe românește, de a te călca pe bătături
Daniel Milea: Pe ăștia micii, trebuie să îi pui în fața faptului concret. Când au venit la noi la prima ședință m-au zăpăcit. vorbesc de mă fac pe mine să par îngeraș, cât de urat vorbesc. Orice om în ziua de azi ce ar fi făcut “vai că nu e voie”.
Eu am zis așa, am deschis laptopul, am deschis google și am căutat cuvintele pe care ei le spun și am lăsat ecranul așa cât e de mare să se uite. Și stăteam și mă uităm la ei, au început să radă. Aia a fost ultima discuție de acest gen, s-au oprit din a vorbi așa.
Ei atâta vor, vor să provoace. Mai există și “părinții mei preferați” cei care își protejează copiii punându-le mâna la ochi. Nu încerc să revolutionez sistemul.
Vreau doar să aduc ce lipsește. Lipsește o parte a vieții despre care nu ne învață nimeni. La școală toți ne pregătesc să fim asistent manager.
Trebuie explicat că există oameni care colorează și înafara liniei. Dacă ești un om cuminte ceva îmi spune că nu vrei să te apere un om cuminte. La cel moment vei avea nevoie de unul ca mine sau ca altul. Haide să fim prieteni. Că sistemul asta ne-a învățat să ne urăm.
Cum ajung copiii la tine?
Daniel Milea: Unii se chinuie să organizeze astfel de acțiuni. La mine copiii au venit ușor. Au venit primii 3, acum sunt 7, dar 5 sunt stabili pentru că e vacanță.
Pur și simplu, aud, vin, participă la o ședința și nu mai vor să plece. Încă e dificil și pentru părinți, că ei sunt obișnuiți să cumpere servicii din astea, trei lecții și patru cursuri, la mine nu există asta. Mai sunt întrebat ce specializare am, le răspund “strada”.
Eu cred că suntem pe o direcție bună. Schimbarea trebuie să vină de undeva. Eu nu mai protestez.
Ceea ce faci este tot o formă de protest
Daniel Milea: Este, dar de data asta este un protest inedit, pentru că pe mine nu mă interesează să mă îmbogățesc cu chestia asta. Eu vreau să fie un exemplu, și dacă mai mulți vor face asta, este bine. Măi frate, ai crescut doi copii, mai ia doi trei pe lângă ține. Nu trebuie să îi crești, că au mame, trebuie să fii acolo când au nevoie. Tații de cele mai multe ori consideră că nu e necesar să fie acolo. Au divorțat și gata, nu am nici o problema cu divorțul și eu am divorțat, dar de copil nu divorțezi. Copilul e al tău.
Prin proiectul Golani mici, am trecut la nivelul următor, am înregistrat o asociație, pas cu pas îmi fac și eu loc în lume. Pentru ei merită să mă bag în societate. În ziua de azi este o lipsă de repere, am tot căutat, nu a mai făcut nimeni chestia asta.
Care sunt principiile de bază în acest proiect?
Daniel Milea: Am făcut o analogie simplă, le spun mereu “ia telecomanda de la tv, scoate bateriile, și pune-le amândouă cu plus, încearcă să schimbi programele, poți? Nu poți. Pune plus și minus. Deci trebuie să ai amândouă” trebuie ca la aceeași masă să fie toate categoriile. Prima noastră formă de educație reală este strada.
Pe lângă cei 7 ani de acasă, pe stradă înveți să te aperi. Acolo îți iei primul pumn, și cumva ne-am obișnuit să împingem asta deoparte. Pentru că ne-am obișnuit să identificăm strada ca ceva rău. Stau și ascult manelele astea acum, nu mă pot identifica cu ele, dar asta nu înseamnă că îi judec. Dar pe de altă parte a încercat cineva să le explice care este efectul melodiilor asupra copiilor lor? Nu. A fost sădită chestia asta, în care atât omul din societate cât și stradă să se hămăie, cred că asta e interesul.
Ce părere ai despre creșterea nivelului de bullying în școli?
Daniel Milea: Este greu de gestionat, întradevăr există copii care au nevoie de o îngrijire mai specială. Dar noi avem o altă problema. Sensibilizarea asta a copiilor care sunt traumatizați. Eu am auzit prima oară cuvântul traumatizat când aveam 20 de ani. Ăștia sunt traumatizați și depresivi la 12 ani că nu știu ce coleg i-a dat un șut în fund. Eu îmi aduc aminte când aveam 7 ani m-am bătut cu cel mai bun prieten pentru o fată. Păi ce eram să facem? Atunci când școala, familia, constată că acel copil nu mai poate fi oprit, eu recomand să se apeleze la un specialist. Se caută un echilibru între calități și partea de neintegrare.
Bullying-ul apare din frustrare, apare din ce a văzut copilul acasă. Că nu a crescut niciun copil cu lapte și miere și s-a dus la școală și a început să dea palme. Nu. Copilul preia comportamentul. Dacă vrem să lucrăm la bullying, în primul rând trebuie să îi învățăm pe copii ăia care sunt agresați cum să se apere, nu să îi facem mai garofițe decât sunt.
Concret. Ce faci cu acești copii? În ce constă activitatea? Mergeți în mici excursii? Ieși la fotbal cu ei?
Daniel Milea: În prima fază a fost vorba strict de discuții, de împrietenire, în care eu aflu să văd ce este cu acel copil. Apoi am început, în funcție de ceea ce am văzut, să le dau ce au nevoie. De exemplu, am văzut în rândul lor foarte multă insecuritate în rândul masculinității. Nu dădeau noroc, dacă dădeau noroc se uitau pe sus,
Nu au niște noțiuni care fac parte din prezentarea ta ca bărbat. Atunci am învățat puterea exemplului, ce înseamnă să dai noroc, ce înseamnă să te uiți în ochii omului. Pentru că au această afinitate spre violență, primul nostru film la care ne uităm este Nasul.
Îl consider unul dintre cele mai bune filme educative. Nu contează că este cu crime, dar tot acolo înveți ce înseamnă onoare, masculinitate.
Am avut zile de film în care am analizat filmul. Uite ce înseamnă puterea bărbatului, de ce au greșit când au făcut asta. Le arăți concret ce se întâmplă. Urmează dorința asta a lor de a ieși pe stradă, să aibă gașcă, să fie șmecheri. Sunt copii care au spus “eu cred că o să fiu atent la școală de acum”. Astfel de filme pot fi exemplu pentru ei.
Cum îi poți sprijini?
Daniel Milea: Ce e de făcut cu acești copiii, este să răspunzi la întrebări, eu asta fac cu ei. Unul dintre copii a sumarizat cel mai bine proiectul “Dani, eu aici vin pentru că este singurul loc din viața mea unde am pus întrebări și am primit exact răspunsul pe care îl așteptam, nu m-a mințit nimeni cu nimic”. Ei asta vor, adevărul. Orice mă vor întreba eu le voi răspunde, fără filtre, dar explicând despre ce este vorba.
Au parte și de cursuri în diferite domenii?
Daniel Milea: Acum de exemplu am descoperit că ne place tuturor zona de publicitate și am intrat și îi învăț cum să folosească photoshop și zone de IT. Îi învăț cum se promovează corect o afacere. Scopul meu este să le dau informații pe care noi nu le aveam. Ca de exemplu cu sistemul financiar, ce e cu băncile, cu firmele. Făcând pariu că acești copii la 16 ani vor porni și vor fi stăpâni pe viață lor și că nimic nu o să îi dea în spate. Până la 16 ani vor fi căliți cu strada. Am fost cu ei și la biserică, am fost la mănăstire în Poiană, am stat și le-am prezentat. Ei nici măcar treaba asta cu mersul la biserica nu știau ce înseamnă.
După ce am fost la biserică ne-am dus și pe stradă să îi cunoaștem și pe băieții aia plini de tatuaje. Vorbim cu ei, ce se întâmplă, să vedem că nici unul dintre băieții aceia plini de tatuaje nu are o poveste prea frumoasă. Toți îți vor spune cu lacrimi în colțul ochiului “băi, m-a durut”. Alea sunt cele mai bune lecții. Ce el dăm copiilor? Asta le dăm. O să ii fac din golani mici golani mari, și o să fie în timp cei la care te vei duce când o să vrei puțină autenticitate.
Pentru că am numai caractere. Abia aștept să îi prezint. Este unul mai special decât celălalt. Atât de simpatici sunt. Unul vrea programator, unul psiholog, unul arhitect. Aia care dădeau cu pumnul în școală. Îl avem și pe introvertit, îl avem și pe ăla care era băiatul rău și îl avem și pe cel timid care se trăgea de tricou. Ei bine, băiatul ăla care se trăgea de tricou este acum liderul grupului.
În cât timp s-a produs această schimbare?
Daniel Milea: Cam două luni. Eu poate îi laud, dar mă uit la recenziile și la cuvintele părinților. Mă uit la mamele lor, care îmi spun că vin acasă și că sunt entuziasmați de ei. Eu mai fac mișto cu ei. Niște specialiști dacă m-ar vedea, vai de capul meu. Copiii când au început să înjure, am început și eu să înjur. Și le-am zis că stăpânesc și eu asta, și dacă vor să continuăm așa. Nu ai cum. Nu zic că metodele vechi nu merg, merg pentru anumiți copii.
Ce pot vedea la acești copii este o nevoie de cunoaștere. Și ăștia sunt copiii aia proști pe care societatea vrea să îi arunce?
Eu îmi doresc ca proiectul Golani Mici să fie ceva preluat de toată lumea. Un mod de viață, ce facem? Noi creștem copii.
Ce urmează, ce gândești mai departe?
Daniel Milea: Îmi doresc să continui ce am început cu cât mai puțină influență din partea mea. Știu că vreau să crească. Și m-am gândit că cel mai bun mod cu care ei rezonează este un vlog. Vom lucra la un fel de reality show pe care îl vom administra singuri. După care, in funcție de susținerea pe care o vom primi de la oameni vom evolua spre alte proiecte.
Vreau să încep de jos și să mă duc cât mă lasă Dumnezeu.
Acești copii au nevoie de unitate, au nevoie de iubire și de gașcă, apartenența. Îmi doresc să îi văd puternici și stăpâni pe ei.
Povestește-ne o experiență recentă
Daniel Milea: Am ieșit cu ei la azilul de bătrâni, unde au avut ocazia să stea la masă cu oameni de 90 de ani, cel mai bătrân 103 ani. Am putut să vedem extremele. Le-am explicat că tot ce pot face este să își umple viața cu cât mai multe experiențe.
Rezultatul: și bătrânii vor să ne mai întoarcem la ei, iar copiii mă întreabă oare cum putem să îi ajutăm pe bătrâni. Asta este tot ce le trebuie copiilor, deschidere, răbdare. Să te pui la mintea lor. Am făcut la prostii în ultimele luni, am și uitat cum e să fii copil. E frumos. Uneori mai facem și militărie, că trebuie. Oricum dacă fac o analiză după lunile astea de proiect derulat, concluzia este că problema nu e la copii.
Ce ai să le spui la final copiilor?
Daniel Milea: Cu copiii mei vorbesc des, hai să le spun ceva celorlalți. Deci.
Dacă ești la școală și te simți depășit de situație, dacă simți că profesorul te nedreptățește, sau dacă simți că viața e nedreaptă poți inclusiv să ne scrii, dar ține minte că schimbarea începe cu ține, nu lăsa pe nimeni să îți spune cine ești, caută lucrurile care îți plac și mergi pe linia aia, poate să spună oricine orice. Vorbește din prima deschis cu părinții tăi. Învață puterea cuvântului și a comunicării. Stai cu ochii pe noi pentru că vom avea opțiuni pentru fiecare. Indiferent dacă vom vorbi de cursuri de dans sau de robotică, pas cu pas o să găsim câte o soluție pentru fiecare dintre voi. În curând vom avea și site, acum mă pot contacta pe facebook Golani Mici.
Mult succes Dani în tot ce faci!
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI