Eveniment

Daniel David: Nu susțin interzicerea totală a telefoanelor în școală (20 februarie)

Iulia Ghervan

Daniel David: Ministrul Educației și Cercetării a declarat joi că nu susține interzicerea totală a telefoanelor mobile în școlile din România. Totuși, el subliniază necesitatea unui control „riguros” al utilizării acestora în sălile de curs, în conformitate cu reglementările legale și principiile psihopedagogice, pentru a preveni „interferențele perturbatoare” în procesul educațional.

„Toți actorii sistemului educațional, respectiv elevi, profesori și părinți, trebuie să cunoască și să aplice corect reglementările existente, inclusiv sancțiunile prevăzute de lege”, a declarat ministrul, citat într-un comunicat al AGERPRES.

Daniel David

Ministrul Daniel David a subliniat că, deși nu este de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile în școli, utilizarea acestora trebuie reglementată strict în timpul orelor de curs pentru a sprijini activitățile educaționale și a evita distragerile.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectorilor și directorilor de școli să revizuiască regulamentele interne privind utilizarea telefoanelor mobile, prevenirea abuzurilor, controlul și sancțiunile aplicate în astfel de cazuri. De asemenea, se recomandă evaluarea modului de implementare a acestora în unitățile școlare.

Daniel David

„Obiectivul principal este protejarea mediului educațional și a intereselor elevilor, precum și menținerea statutului cadrului didactic”, a adăugat Ministerul Educației.

Reprezentanții MEC reamintesc că, conform legislației actuale și altor norme legale subsecvente, utilizarea telefoanelor mobile este interzisă pe durata orelor de curs, cu excepția cazurilor în care acestea sunt folosite cu acordul profesorilor, în scop educațional.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !