Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov invită bunicii, părinții și pe cei mici, la un spectacol, în premieră, cu întâmplări miraculoase alături de o bonă supremă.
Este vorba de spectacolul „Dădaca rebelă”, regizat de Traian Savinescu, ce va avea premiera, duminică 06 octombrie, începând cu ora 10.30 și 12.00, în sala Teatrului Arlechino Braşov (str. Apollonia Hirscher nr. 10).
Scenografia – Bajko Attila
Coregrafia – Andreea Duță
Muzica – Cári Tibor
Distribuţia : Eliza Muraru/ Petronela Rujan, Marius Stroe/ Dan Zorilă, Adrian Dobrescu, Alexandru Dobrescu, Anca Badea, Adrian Iuga, Erika Mihaly, Florența Vătavu
„Dădaca rebelă”, de Traian Savinescu
„În lumea teatrului poveşti se nasc în orice clipă. Un suflu doar şi personaje se animă jucând la rândul lor păpuşi. Gata să-şi spună ce-au pe suflet, ele istorisesc în grabă întâmplări mai mult sau mai puţin miraculoase, din care alţii-or trage-nvăţăminte şi foloase.
O casă-ntoarsă pe dos, un tată agitat şi disperat, cu-o droaie de copii, se-ncearcă a fi puse la punct de bone condamnate să înlocuiască lipsa mamei. O ultimă speranţă, în lungul şir de abandonuri şi marea de nelinişti. Matilda. Bona supremă, ciudată de-ţi stă mintea-n loc, dădacă de dădacă, leac amar menit a le veni de hac năbădăioaselor odrasle ale lui Block.
Micii devoratori de bone, Liza, Pete, Jan-Marry (gemenii), cu George-n frunte, îşi află în Matilda adversar neaşteptat, bizar, şi greu şi de mistuit dar şi mai greu de biruit. Pe alte fronturi, alte bătălii: Mătuşa cea bogată dispusă să-i ajute în schimbul unei nepoate are cu tatăl lor, dispute. Ei cu mătuşa, alt război în care şi dădaca se implică. Cu tatăl, lupta îndelungată se va-ncheia … cu-mbrăţişări.
Matilda se dovedeşte-a fi, deşi zurlie şi rebelă, o dăscăliţă fermă dar şi belă. Iar lecţia predată în trei paşi, cu iartă-mă, te rog şi mulţumesc, ajunsă în final, firesc, este cântată-n cor de-armata copiilor … şi chiar, a spectatorilor!”
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete, costul unui bilet este de 20 lei, pentru copii, părinți şi bunici.