Cursuri de balet pentru copii, la Opera Braşov

Cursuri de balet pentru copii, la Opera Braşov

Opera Braşov lansează, în luna septembrie, seria unor „Ore de balet”!

Sub genericul „Ora de balet”, Opera Braşov deschide astăzi înscrierile la cursurile de balet pentru copii susținute de balerina Iulia Coșeriu.

Scopul principal al acestor cursuri este de a oferi copiilor experiențe artistice, de a le dezvolta aptitudini fizice și emoționale, de a le provoca creativitatea și, nu în ultimul rând, de a explora lumea magică a artei dansului clasic.

Așadar, invităm copiii, începând cu vârsta de șase ani, să participe la lecțiile de balet susținute de balerina Operei Brașov, Iulia Coșeriu”, au transmis reprezentanţii instituţiei.

Programul se va desfășura, în Sala de Balet a Operei Brașov, în zilele de luni și joi. Participanții vor fi împărțiți în două grupe de vârstă: 6 – 9 ani, respectiv 10 – 14 ani.

Alte articole:   Alexandra Crivineanu la Culisele Zilei cu Sebastian Dan

Înscrierile încep de la data de 1 septembrie 2022, iar costul unui abonament lunar este de 200 lei. Numărul de locuri este limitat! Lecțiile de balet vor începe din data de 15 septembrie 2022!

Abonamentele se vor vinde, începând cu 1 septembrie 2022, ora 10, exclusiv la Casieria Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program: Luni – Vineri 10 – 17.

Pentru informații suplimentare: 0745751682 – Iulia Coșeriu.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate