Parcările subterane şi supraterane sunt un lucru care poate fi văzut, deocamdată, prin filme sau, în cel mai bun caz, la unele complexe comerciale construite în ultimii ani în Braşov. Deşi în ultimii ani s-a tot bătut monedă pe faptul că se vor construi parcări subterane sau, mai mult, că lucrările au şi început, de fapt, constatăm că fost multă vorbărie şi puţine fapte.
Reprezentanţii Primăriei Braşov susţineau, în 2009, că vor începe amenajarea a şase parcări subterane. Cu timpul, promisiunile au mai „intrat la apă“ şi de anul trecut se vehiculează doar două proiecte care vor fi implementate: în Poiana Mică şi la Spitalul Militar.
Construcţia amplasamentului din Poiană, este cu atât mai necesar cu cât organizarea Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) bate la uşă, staţiunea urmând să fie asaltată atât de turişti, cât şi de către sportivi în februarie 2013.
Construcţia din Poiana Mică, care va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara (Cabana Junilor) se va executa pe aproape 10.000 de metri pătraţi. Conform ultimului proiect aprobat de edili, parcarea va avea doar patru nivele, nu cinci, cât fuseseră iniţial, şi 434 de locuri.
Încă un pas până la finanţare
Reprezentanţii Primăriei Braşov ne-au declarat că proiectul de finanţare a trecut de toate etapele de evaluare, iar săptămâna viitoare va avea loc vizita precontractuală, ulterior urmând a se semna contractul, care are o valoarea de aproximativ 25 de milioane de lei, banii urmând să fie asiguraţi din fonduri europene. Primarul George Scripcaru a precizat că intenţionează ca lucrările să înceapă până la finalul verii.
Municipalitatea ia în considerare şi restricţionarea accesului autovehiculelor mici în Poiana Braşov în perioada de vârf a sezonului turistic, şi din acest motiv, proiectul cuprinde şi un terminal de transport în comun, care să asigure preluarea turiştilor şi transportul lor, cu autobuze de capacitate mică, în Poiană. Totuşi, durata de implementare a proiectului este de 21 de luni şi cel mai probabil şi în următoarele două sezoane de iarnă găsirea unui loc de parcare va fi o aventură pentru turişti.
„Gogoşi“ în locul parcărilor
În prezent, în Braşov, există aproximativ 80.000 de locuri de parcare la un număr de 125.000 de maşini înregistrate doar în municipiu, la care se adaugă autoturismele celor care fac naveta la Braşov şi mai ales al turiştilor, criza parcărilor fiind destul de acută.
Parcarea supraetajată de lângă Spitalul Militar, a cărei construcţie trebuia începută încă de acum trei ani, a prins contur, la începutul lui 2012 doar în acte, când Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi acestei investiţii, după ce ani la rândul braşovenii au primit doar „gogoşi“ în loc de parcări. Totuşi, reprezentanţii Primăriei dau asigurări că banii, 23,3 milioane de lei, vor veni cât mai curând, proiectul fiind inclus în Planul Integrat de Dezvoltare a Braşovului şi fiind evaluat de către experţii de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru.