Din judeţ

Un prejmerean a fost bătut până a murit

Sebastian Dan

La data de 22.10.2018, în jurul orei 00.30, poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din comuna Prejmer, se află o persoană inconştientă, căzută la pământ. Un echipaj SMURD ajuns la faţă locului, dar nu a putut face nimic și a declarat decesul persoanei, un bărbat de 40 ani, din satul Prejmer.

„A fost constituită echipă operativă complexă formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bv, medic legist, poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Feldioara, care au efectuat investigaţii cu privire la eveniment, stabilind următoarele: în seară zilei de 21.10.2018, victimă aflată în compania unui alt bărbat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, la un bar din comuna Prejmer, a intrat într-un conflict verbal cu alţi 2 bărbaţi. După plecarea din bar, pe drumul către domiciliu, victimă a fost ajunsă din urmă de către cei doi bărbaţi cu care discutase în contradictoriu, iar unul dintre ei, cu vârstă de 29 ani, din localitate, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zonă capului, provocându-i decesul, după care au părăsit locul faptei. S-au demarat activităţi de identificare a agresorului, acesta fiind depistat la scurt timp, reţinut pt 24 ore şi introdus în arestul IPJ Braşov”, a precizat Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Agresorul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, pe numele sau fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „omor” într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.