Crimă la Codlea! Doi soți au fost înjunghiați

Crimă la Codlea! Doi soți au fost înjunghiați

O crimă oribilă a avut loc în această noapte la Codlea. Doi soţi au fost găsiţi în casă plini înjunghiaţi şi plini se sânge. Scena şocantă a fost descoperită de pompieri.

Aceștia au fost alertaţi de nora celor doi, care a sunat la 112. din cauză că oamenii nu răspundeau la telefon. 

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea și Serviciului de Investigații Criminale Brașov, precum și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov”, au precizat polițiștii.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul femeii, iar bărbatul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Alte articole:   FOTO O macara s-a prăbușit peste o mașină, în București

În prezent, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Evenimentul a avut loc pe strada Petuniei din Codlea.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate