În judeţul Braşov, rata sporului natural a fost pozitiv în luna octombrie 2016, însă mai mică faţă de luna octombrie 2015 cu 0,7‰.
Numărul nașterilor a crescut la 553 de copii în luna octombrie a acestui an, cu 41 mai multi decât în octombrie 2015, în timp ce numărul deceselor a fost de 550, cu 75 mai multe, astfel încât în octombrie sporul natural a fost pozitiv..
La oficiul de stare civilă s-au înregistrat, în octombrie, 386 de căsătorii, cu 65 mai multe decât în luna octombrie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive a fost de 71, în scădere cu 22 faţă de luna octombrie 2015.
În perioada ianuarie – octombrie 2016 s-au născut 5083 copii cu 54 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, astfel incat rata natalităţii a fost de 9,7‰, mai mare faţă de cea din aceeaşi perioadă a anului precedent (9,6‰).
În primele zece luni ale acestui an au decedat 4994 persoane, cu 164 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, scăzând astfel rata mortalităţii cu 0.3‰
În acelaşi timp sporul natural a fost pozitiv (89 persoane), respectiv rata sporului natural a crescut cu 0.4 faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Rata mortalităţii infantile ( copii sun 1 an ) a scăzut cu 1.5‰, în primele zece luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În perioada ianuarie – octombrie 2016 s-au încheiat 3535 căsătorii, cu 241 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, iar numărul divorţurilor pronuntate prin hotărâri judecătorești definitive a fost de 798, mai puţine cu 86 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai puternică creştere a natalităţii de anul acesta a fost în luna septembrie, când s-au înregistrat 608 nou născuţi, iar cea mai slabă, în luna aprilie, când s-a u înregistrat doar 412 naşteri.
Bilanţ demografic
În luna octombrie 2016 judeţul Braşov se situează în clasamentul descrescător pe ţară al
judeţelor pe locul:
- 4 referitor la rata natalităţii;
- 37 referitor la rata mortalităţii;
- 6 referitor la rata sporului natural;
- 19 referitor la rata nupţialităţii;
- 14 referitor la rata divorţialităţii.