Conducerea RATBV a anunţat lansarea unui concurs prin care braşovenii sunt invitaţi să creeze un nou logo al operatorului de transport public de persoane.
Imaginea care va fi declarată câştigătoare va fi vizibilă pe toate materialele ce ţin de transportul public de persoane din Braşov, iar pentru a ajunge în această postură creaţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie un element unitar şi recognoscibil, care să sublinieze faptul că RATBV SA este parte a comunităţii braşovene, să fie lizibilă, creativă şi relevantă.
Accesând site-ul web al RATBV SA la secţiunea „Informaţii Utile – Campanii – Contribuie la un nou început pentru transportul public din Braşov” veţi afla toate informaţiile necesare despre Regulamentul de participare, calendarul competiţiei, modul în care va fi aleasă imaginea câştigătoare.
Aşteptăm până pe data de 5 mai, la adresa de e-mail marketing@ratbv.ro, logo-urile propuse să devină, în timp, unul dintre simbolurile oraşului.
Astfel, cinci din ele mai relevante creaţii vor fi selectate de către echipa managerială RATBV, iar acestea fi votate de braşoveni, între 8- 12 mai. Voturile se vor acorda, online, după trei criterii (relevanţă, atractivitate și creativitate.), cu un punctaj maxim de 5 puncte pentru fiecare criteriu.
Imaginea cu cele mai multe puncte acumulate prin voturile oferite de braşoveni va fi declarată câştigătoare. Noua imagine a RATBV va fi anunţată în 15 mai.