Cultura

Corul Coram Deo, în concert, la Biserica Neagră

Gabriela Bunghez

Corul Coram Deo va susține un concert la Biserica Neagră din Brașov pe 25 mai, de la ora 18.00.

Corul Coram Deo, concert, la Biserica Neagră

Braşovenii sunt invitaţi la concertul „Despre veșnicie” susținut de Coram Deo” la Biserica Neagră!

Repertoriul ales de Coram Deo se centrează pe teme sacre, cu accent pe speranță, rugăciune și veșnicie.

Programul corului reunește lucrări semnate de compozitori contemporani și clasici, printre care Dan Forrest (Fața Ta; O, Doamne mare), Stephen Paulus (Sub aripa Ta), Alexander Arhanghalschi (Doamne bun, ascultă) și Blake Morgan (Despre-un alt tărâm).

Fondat în 2018, corul Coram Deo („Sub autoritatea lui Dumnezeu”) este un ansamblu coral semi-profesionist, alcătuit din tineri talentați din Timișoara și Arad, uniți de dorința comună de a transmite, prin muzică, valorile unei vieți trăite în credință.

Sub conducerea dirijorilor Andrei Vidican și Cornelius Tinco – formați sub îndrumarea maestrului Kenneth Tucker – corul a abordat, de-a lungul anilor, un repertoriu variat, cuprinzând lucrări semnate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Dan Forrest, Moses Hogan și Daniel Stăuceanu.

Programul concertului susţinut de corul Coram Deo:

  1. „Tatăl nostru” – Daniel Stăuceanu
  2. „Iubire, Tu în veci mă ține” – Albert L. Peace, arr. David Phelps
  3. „Doamne bun, ascultă” – Alexander Arhanghalschi
  4. Solo Vioara: „Arioso din Cantata BWV 156” – J.S.Bach
  5. „Se-aude pe uliță satului meu” – Nicolae Moldoveanu, ar. Dor Niculescu si Ken Tucker
  6. „Sub apripa Ta” – adapt. Stephen Paulus, Mari Craig
  7. „Fața Ta” – Dan Forrest
  8. „Despre-un alt tărâm” – D. MacLean, B. Morgan, versuri Sabina Tinco
  9. Solo Vioara: „Aria din Suită nr. 3, BWV 1068” – J.S.Bach
  10. „I’ll fly away” – Albert Brumley, Shawn Kirchner
  11. „Cu mine fii” – H. Lyte, W. Monk, Moses Hogan
  12. „O, Doamne mare” – Dan Forrest

Important

Din cauza numărului mare de participanți și a unui timp redus de acces, vă rugăm să vă prezentați cu aproximativ 20 de minute înainte de ora de începere a concertului.

Pregătiți biletul înainte, pentru a reduce timpul de așteptare.

ACCESUL NU MAI ESTE PERMIS DUPĂ ÎNCEPEREA CONCERTULUI!