Echipa de junioare 2 a Coronei Brașov a oferit o demonstrație de forță și talent în cadrul Turneului Semifinal 2 Valoare, desfășurat în perioada 14 – 16 mai 2025 la Sighișoara.
Fetele pregătite de Mihaela Ciobotaru și Mihaela Adam au dominat clar Grupa 3, obținând trei victorii din tot atâtea meciuri și calificându-se fără emoții la Turneul Final.
Trei victorii clare pentru junioarele Coronei
Corona Brașov a început în forță competiția, învingând formația brașoveană ACS Transilvania cu scorul de 39-25. În meciul al doilea, elevele Coronei au trecut de CSS Odorheiul Secuiesc, scor 38-29, iar ultimul joc a adus o nouă victorie convingătoare, de data aceasta în fața gazdelor de la CSS Sighișoara, scor 38-29.
Toate cele trei meciuri s-au încheiat cu o diferență de cel puțin 9 goluri, evidențiind superioritatea netă a echipei Coronei în această fază a competiției.

Performanță istorică pentru Centrul de Copii și Juniori al Coronei
Calificarea echipei de Junioare 2 la Turneul Final vine după ce Junioarele 3 și Junioarele 4 ale clubului se calificaseră deja. Astfel, toate cele trei grupe de vârstă reprezentate de Corona Brașov vor participa la Turneele Finale, un rezultat remarcabil ce confirmă eficiența și profesionalismul centrului de copii și juniori al clubului.