Sport

VOLEI MASCULIN: Corona Braşov, cu un pas în semifinalele Cupei României

Sorin Secli

CSM Corona Brașov a luat o opțiunie serioasă pentru calificarea în semifinalele Cupei României la volei masculin, după ce a obținut o victorie în deplasare, miercuri, în turul sferturilor de finală.

Corona Braşov, cu un pas în semifinalele Cupei României

CSM Corona Brașov a trecut de CS Știința Explorări Baia Mare cu 3-0 (25-18, 27-25, 25-20), în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană”. Artizanii victoriei au fost Alejandro Miguel Gonzalez Rodriguez (13 puncte) și Ewoud Gommans (11).

Tot ieri, CS Arcada Galați a dispus de SCM ”U” Craiova cu 3-0 (25-16, 25-18, 25-16), în Sala Polivalentă din Bănie. Aaro Nikula (19 puncte), Timo Ander Lohmus (11) și Marian Bala (10) au fost cei mai buni de la gălățeni.

În alt meci, CS Dinamo București s-a impus în fața rivalei CS Rapid București cu 3-1 (25-21, 25-17, 23-25, 25-16), în Sala Dinamo.

Petar Premovic a reușit 19 puncte pentru campioni, Mircea Peța 17, iar Jonatas Santos Cardoso 17. De la Rapid s-au evidențiat Ronald Andres Jimenez Zamora (16), Jakdiel Acosta Contreras (13) și Alen Didovic (11).

Duminică, SCM Zalău a învins-o pe CSU Știința Politehnica București cu 3-0, în Capitală.

Meciurile din manșa secundă se vor juca pe 15 februarie.

Diviziei A1 volei masculin Corona Brașov
Diviziei A1 volei masculin Corona Brașov