Copilul a intrat în moarte cerebrală imediat după operaţie, iar familia copilului în vârstă de doi ani şi cinci luni acuză cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal. Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe, scrie News.ro.
Copil de 2 ani, în moarte cerebrală după o operație
Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore. În prezent, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi se află în moarte cerebrală.
Familia copilului a declarat, pentru Ziua de Constanţa, că, în noaptea de 17/18 decembrie 2025, copilul de doi ani şi cinci luni a acuzat dureri abdominale puternice. El a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după câteva ore fiind diagnosticat cu volvulus intestinal cu necroză. El a intrat în operaţie a doua zi, în jurul prânzului.
Copilul a intrat în moarte cerebrală imediat după operaţie şi nu a fost consultat timp de 3 zile
După intervenţia chirurgicală starea sa de sănătate s-a agravat cu septicemie şi disfuncţie multiplă de organe.
Familia susţine că băiatul nu a fost consultat neurologic timp de trei zile de la operaţie, că medicul de gardă a absentat 24 de ore în weekend şi că a fost întârziat transferul către un spital de pediatrie.
Băiatul, transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti
Potrivit relatării familiei, citate de Ziua de Constanţa, în 21 decembrie, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Medicii i-au făcut un CT cerebral care a arătat edem sever, blocarea fluxului sanguin cerebral, pneumotorax şi insuficienţă multiplă de organe, iar alte analize au confirmat moartea cerebrală a copilului.
Câte vieţi sa mai piară să putem schimba ceva?
Familia băiatului a transmis şi un mesaj ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete:
”Câte vieţi sa mai piară să putem schimba ceva? Oamenii nu se vor schimba vreodată!”, adăugând că în spitalul din Constanţa ”intri viu şi ieşi mort”.
Foto cu carater ilustrativ

