Copiii adoptați nu cresc în burtica mamei, ci în inima ei

Copiii adoptați nu cresc în burtica mamei, ci în inima ei

mana bebelusSaptamana aceasta, marti, in data de 29, pe ordinea de zi a Senatului au fost inscrise 60 de proiecte legislative. De departe, timpul de dezbatere cel mai mare a fost alocat, pe procedura , punctului nr.14, adica L249/17.06.2013.

Proiectul legislativ se refera la instituirea Zilei Nationale pentru Adoptie in data de 2 iunie. De retinut, am retinut, ca initiativa legislativa are semnatari  atat parlamentari aflati la putere, cat si in opozitie… Citind expunerea de motive, ma gandeam ca semnatarii acestui proiect legislativ chiar traiesc in Romania mea,  nu intr-o Romaine paralela.

Ce m-a convins pe mine ca trebuie marcata o astfel de zi? O propozitie aparent  simpla, dar care cuprinde un adevar  pe care multi refuza sa-l vada: “Celebrarea acestei zile devine un bun prilej de reflectie pentru intreaga societate privind viitorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea parintilor biologici si vizeaza de asemenea facilitarea insertiei sociale la atingerea varstei majoratului”.

Asta e opinia initiatorilor si, ca om care a vazut multe in viatat asta, zic ca e o opinie pertinenta. Nu ma pot abtine si completez, mai ales pentru cei care ajung in functii de decizie si confunda institutia publica cu firma personala, transmitand ca nu intamplator a fost promovat acest proiect legislativ. Sarbatorirea anuala ofera  vizibilitate publica adoptiei contribuind la scaderea discriminarii cu care se confrunta uneori  atat copiii adoptati, cat si adoptatorii.

Alte articole:   EXCLUSIV Un mod de a trăi cu sufletul: călătoria holistică a Stefanie Combüchen

Ma bucur ca parlamentarii brasoveni nu au fost impotriva acestei initiative legislative, asta inseamna ca au inteles ca pe termen mediu si lung orice initiativa care este in interesul superior al copilului trebuie tratata cu seriozitate. Pana la urma e vorba de minima moralia…Surpriza, un parlamentar de profesie, il numesc asa pentru ca din anul 1990 e membru in Parlamentul Romaniei, spunea ca Legea Adoptiei, este buna mai ales ca anul trecut a “lucrat” pe aceasta lege.

Pai, am o intrebare pentru dl Petru Serban Mihailescu, pentru ca dumnealui e parlamentarul care a avut o interventie in care isi lauda activitatea: Daca legea adoptiei in actuala formula e asa buna, de ce avem atatia copii in insititutii? De ce avem copii care ajung la majorat, ies din sistemul de protectie sociala si nu se regasesc in societatea asta care ii respinge? Cum poate fi numita o lege buna, in conditiile in care stim ca orice lege este perfectibila, ca exista o dinamica a legislatiei ghidata de Uniunea Europeana… sau noi pe anumite domenii trebuie sa ramanem conservatori la propriu neoferind variante celor ce vor veni dupa noi, sau poate da bine in raportarile facute de anumiti oficiali europeni ca in Romania avem carente serioase in privinta sistemului de protectie sociala?

Alte articole:   Sorin Grindeanu se declară „mai taliban” ca Marcel Ciolacu

Revenind la initiativa legislativa si Ziua Nationala pentru Adoptie, vreau sa va transmit tuturor un mesaj, o povestioara a unui copil care a fost adoptat. Fetita, caci despre o fetita adoptata e vorba, a fost intrebata la scoala de o  amica: cum poate sa ii spuna mamei ei mama, daca nu a crescut in burtica mamei? Raspunsul fetei adoptate: Copiii adoptati nu cresc în burtica mamei, ci în inima ei. Cu cat crestem mai mari, cu atat dragostea care creste in inima mamelor este mai mare!

Asa ca atunci cand auziti ca se discuta despre copiii abandonati de parintii biologici, copii ce pot fi adoptati, cand auziti discutii despre  parinti adoptatori, de adoptie in general, incercati sa vedeti acest fenomen al adoptiei cu ochii inimii, nu cu ochii unui om care a stat din anul 1990 pana acum pe un scaun de parlamentar si pentru care e posibil ca autosuficienta sa fie un mod de a trai. Nu stiu, poate gresesc eu, de aceea va invit pe dumneavoastra, cititorii analizati interventia domnului la care faceam referire ceva mai sus. Un lucru e clar: eu nu ma resemnez si cred ca bunul simt proverbial al acestei natii poate depasiti anumite barieire atunci cand e vorba de viata unor copii nevinovati…

Alte articole:   Funcționarii din Palatul Victoria, puși să dea concurs. Bolojan vrea să dea afară 30-40% din personal

Crenguța Babet

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov