
UPDATE „Principalele nereguli identificate pe timpul controalelor au fost: lipsa autorizatiei de securitate la incendiu, au fost găsite uși care nu se deschid în sensul evacuării, lipsa planului de intervenție, imposibilitatea prezentării unor documente deoarece se aflau la sediul firmei si nu la punctul de lucru (li s-a dat termen de prezentare)”, a precizat duminică dimianeaţă Ciprian Sfreja.
Au fost verificate doar trei locaţii şi s-au aplicat doar avertismente.
După incendiul de la clubul bucureștean Bamboo, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a reluat controalele în unitățile de profil din Brașov.
Astfel, inpectorii ISU Brașov au efectuat mai mutle controale inopinate la cluburi și baruri, pentru verificarea modului în care sunt respectate normele împotriva incendiilor.
„Verificăm ca numărul de persoane să nu depășească cu mai mult de 10% capacitatea localurilor, dimensionarea corespunzătoare a căilor de evacuare și marcarea acestora, precum și existența mijloacelor de prima intervenție, instalațiile utilitare: electrice, de gaze etc. Acolo unde sunt gasite nereguli se aplică sancțiuni conform prevederilor legale şi se poate merge chiar până la închiderea localurilor”, a precizat cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.