Politică

Contre în ședința PNL. Veștea, săgeți către USR: „La Braşov am colaborat cu USR și mereu am avut piedici din partea lor”

Sorin Secli

Adrian Veștea, săgeți către USR. Ședința Biroului Politic Național al PNL scoate la suprafață nu doar scenariile de guvernare în contextul crizei politice, ci și tensiunile interne privind direcția partidului. În intervențiile din cadrul reuniunii, liderii liberali au început să își clarifice pozițiile atât față de trecutul guvernării, cât și față de eventualele alianțe viitoare.

Adrian Veştea: „Nu am fost marionete”

Prim-vicepreședintele Adrian Veștea, președinte al Consiliului Județean Brașov, a respins ferm ideea că miniștrii PNL ar fi fost lipsiți de autonomie în deciziile luate în cadrul coaliției în perioada 2022-2024, într-o replică inclusiv la afirmațiile făcute de Bolojan în ultima perioadă.

„Înțeleg că până în 2024, la nivelul PNL, am fost marionete. În ceea ce mă privește, mă simt cu inima împăcată. Noi, miniștrii PNL, am respectat principiile și am pus în practică tot ce ne-au stabilit colegii noștri care mergeau la ședințele de coaliție. Nu am fost marionete”, a declarat Veștea, potrivit surselor participante la ședință, citate de stiripesurse.ro.

Rezerve față de colaborarea cu USR

Adrian Veștea a abordat și tema unui posibil „pol de dreapta”, invocată în ultimele zile în contextul discuțiilor despre o alternativă la actuala majoritate. Liderul liberal a exprimat rezerve față de o colaborare cu USR, oferind exemplul experienței din administrația locală.

„Eu sunt din Brașov. Mandatul trecut a câștigat USR Primăria Brașov, dar ultimul mandat PNL l-a câștigat. Noi am colaborat cu USR și mereu am avut piedici din partea lor. Când am făcut, de exemplu, aeroportul, au fost mereu petiții și tergiversări”, a spus Veștea, sugerând că o eventuală alianță la nivel național ar putea întâmpina dificultăți similare.

adrian vestea
adrian vestea

Apel la reorganizarea partidului

În intervenția sa, liderul PNL a insistat că partidul trebuie să își consolideze structurile interne înainte de a discuta despre formule de guvernare sau alianțe politice. „Trebuie o strategie. Avem peste 1.500 de primari, trebuie să ne implicăm mai mult în organizațiile județene, avem conduceri interimare. Trebuie să ne organizăm înainte să vorbim de coaliții. Să evaluăm lucrurile”, a afirmat Veștea.

El a invocat și propria experiență în funcția de ministru al Dezvoltării, susținând că s-a implicat activ în proiectele guvernamentale, într-un efort de a contracara percepția că PNL ar fi avut un rol secundar în Executiv.

PNL, între susținerea lui Bolojan și calcule complicate de guvernare

Declarațiile din interiorul BPN vin în paralel cu reconfirmarea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan, în ciuda presiunilor venite din partea PSD pentru schimbarea acestuia. Liberalii încearcă să mențină actuala conducere a Guvernului, dar sunt nevoiți să ia în calcul scenarii tot mai complexe, în lipsa unei majorități stabile.

Varianta unui guvern minoritar este analizată, însă aceasta ridică probleme serioase de susținere parlamentară. În plus, UDMR a transmis că nu ar dori să facă parte dintr-un Executiv dependent de voturile AUR, ceea ce limitează opțiunile de construcție politică.