Eveniment

Contractele individuale de muncă, verificate de ITM Brașov. Amenzi de peste 80.000 de lei

Marian Stoica

Având în vedere atribuțiile specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, precum și obiectivele urmărite prin Programul Cadru de Acțiuni pentru acest an, în perioada 18.03.2025 – 21.03.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a desfășurat acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale.

S-a urmărit modalitatea privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: construcții clădiri, lucrări de geniu civil, sau lucrări speciale de construcții.

Având în vedere numărul mare de accidente înregistrate în domeniul construcțiilor, datorat în principal de:

  • nivelul, în mare măsură, scăzut al pregătirii personalului;
  • caracterul sezonier al lucrărilor;
  • modificarea continua a mediului de muncă și a locației;
  • existența zonelor cu risc ridicat și specific (căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri…),

S-a impus intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. Astfel, ca urmare a celor 14 controle efectuate de către inspectorii de muncă brașoveni,  s-au  aplicat pentru 6 angajori amenzi în  valoare de 17.500 de lei și 4 avertismente.

Contracte verificate de ITM Brașov

Principalele deficiențe constatate: neavizarea planului propriu de către coordonatorul SSM, lipsa evaluării riscurilor la muncitorii necalificați, lipsa instruirii lucrătorilor din punct de vedere al SSM, necomunicarea evenimentului produs și lipsa cercetării acestuia.

În domeniul relațiilor de muncă Campania și-a propus să urmarească modul în care sunt respectate aspectele cu privire la: angajarea personalului, transmiterea , în termenul legal , a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, munca de noapte, acordarea drepturilor salariale.

La nivelul județului Brașov, în urma celor 32 de controale efectuate în acest domeniu au fost aplicate sancțiuni contavenționale constând în amenzi în valoare de 82.000 de lei și 3 avertimente.

Au fost depistate 4 persoane care desfășurau muncă fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă, iar restul sancțiunilor au fost acordate pentru lipsa evidenței timpului din contracte de muncă.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !