Supărați că nu le-a intrat pe ordinea de zi proiectul prin care cereau gratuitate totală pentru pensionari pe RAT, indiferent de venit, consilierii locali ai PSD au părăsit astăzi sala de ședințe. Mihai Ghirdă, liderul grupului aleşilor locali ai PSD, a precizat faptul că vor organiza cel mai probabil o şedinţă extraordinară în care se va dezbate propunerea lor, la care îi vor invita şi pe toţi pensionarii din municipiu.
În schimb, surpriza a venit din partea primarului George Scripcaru, care a venit cu un proiect de hotărâre care nu are legătură nici cu propunerile făcute de PNL și PDL.
Astfel, consilierii prezenți la ședință, de la PDL, PNL, PC, PPDD, FGDR și UDMR au votat cu unanimitate de voturi o nouă formă de gratuitate de călătorie cu mijlioacele de transport ale RAT pentru pensionari.
Pensionarii vor primi 15 bilete gratuite, de la 1 iulie, dacă au pensia de cel mult 1000 de lei.
Vor beneficia de această măsură, confiorm datelor de la instituțiile abilitate, 31.668 de brașoveni, din totalul de 72.048 de pensionari din municipiul Braşov. Gratuitatea care funcționează până la 1 iulie pentru pensionari rămâne cea de 10 călătorii pentru seniorii care au venituri de 800 de lei /lună.
O altă veste bună votată de consilierii locali prezenți la ședință este aceea că vor beneficia de o reducere de 50% pentru tranportul în comun de călători în municipiu si pensionarii brașoveni din restul județului, care vin în capitala de județ.
Cadouri de Paști și Crăciun
De asemenea, consilierii prezenți au votat și acordarea unor tichete valorice de 30 de lei/an pentru cadouri de Crăciun și de Paști, indiferent de veniturile seniorilor. Cel mai probabil, conform intenţiei aleşilor locali, aceştia îşi vor putea achiziţiona direct de la diverse magazine produse de bază, cum ar fi zahăr făină sau ulei, dar şi carne.
Primarul George Scripcaru a subliniat faptul că pentru toate aceste facilităţi a fost găsită şi sursa de finanţare şi vor deveni o certitudine, explicând faptul că în conformitate cu prevederile guvernamentale nu poţi angaja cheltuieli, fără a avea şi sursa de finanţare, aşa cum au făcut-o de altfel cei de la PSD care au precizat în proiectul propus doar că „în prezent, nu se poate face o estimare a costurilo suplimentare aferente acestei facilităţi, dar dacă se impune, cu ocazia primei rectificări bugetare se va majora subvenţia acordată transportului în comun”.
„Aceste proiecte se încadrează şi din punct de vedere procedural şi legal, şi ca oportunitate, şi ca necesitate şi rezolvă anumite chestiuni punctuale, atât pentru pensionari, cât şi pentru elevi şi familiile acestora. Aceste proiecte nu sunt rodul unor idei doar ale mele, s-au născut ca urmare a acestor propuneri făcute de diverşi consilieri de acordare de gratuitate atât la transportul în comun, cât şi la energie termică. Toţi dau de toate pentru toţi, însă anumiţi consilieri, de la UDMR, PC, de la FDGR , PDL, dar şi PNL, care au fost semnatari ale unor astfel de propuneri, au venit la mine şi am discutat împreună ce s-ar putea face. Am căzut de comun acord că trebuie să găsim soluţii sustenabile. Am primit nişte proiecte care spun ca să dăm gratuitate la toată lumea, pe căldură, transport, chir şi o intenţie să dăm gratuitate pe taxi, dacă sunt trei elevi, să decontăm şi asta, dar în aceste proiecte nu se spunea care sunt sumele necesare pentru aceste facilităţi, că o să vedem după aceea. Totodată, directorul Regiei de Transport mi-a spus că nu ştie nimic despre aceste proiecte şi că nu are cum să aplice o asemenea facilitate, pentru că o decontare se face pe baza unor criterii, a unor proceduri. Am rămas surprins că de la RAT nu au avut un punct de vedere argumentat, şi că ei au auzit de aceste proiecte din presă despre aceste propuneri, şi nici de la Serviciul Buget nu s-a putut identifica o soluţie şi atunci pe baza discuţiilor pe care le-am avut cu colegii am identificat soluţii punctuale şi posibil de aplicat„, a explicat edilul.