Consilierii locali ai Partidului Social Democrat Brașov îi solicită prefectului Mihai Mohaci să anuleze Hotărârea de Consiliu Local nr. 583/2014, privind prelungirea duratei contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public prin concesiune în Municipiul Braşov.
„La momentul adoptării acestei hotărâri am atras atenția că un asemenea demers, deși are o aparentă legalitate, este profund neprincipial și incorect față de cetățenii municipiului Brașov, dar și față de bugetul local. Din punctul nostru de vedere, prelungirea duratei contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public cu încă cinci ani peste durata initială de 10 ani, contravine principiilor economice”, se arată în adresa remisă Prefecturii.
Social-democrații spun că, la data deciziei prelungirii contractului, situația socio-economică era cu totul alta decât la momentul la care a fost încheiat contractul, adică în urma cu 10 ani. În acest context, susțin aceștia, se impunea o nouă cerere de oferte de pe piața liberă, pentru a se stabili dacă nu există un alt operator care să ofere prețuri mai bune și servicii de o calitate superioară, în sensul unor condiții mai avantajoase pentru bugetul local.