VideoEveniment

Concurs pentru elevi: „Cu viața mea apăr viața”

Sebastian Dan

concurs elevi isuInspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a organizat astăzi un concurs pentru elevi – „Cu viața mea apăr viața”. Competiția s-a desfășurat pe două categorii de vârstă: clasele 5-8 și 9-11.

Concursul a constat într-o probă teoretică și două probe practice: transportul asistat al unui accidentat pe targă, pe o distanță de 50 de metri, și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole.

„Scopul este de a determina adoptarea comportamentului adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență., precum și formarea spiritului de solidaritate și implicare individuală sau în echipă, dar și dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile”, a precizat cpt. Cipran Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

La licee pe primul loc s-a clasat Colegiul Tehnic „Ioan Pascu” din Codlea, urmat de Liceul Grigore Antipa și locul trei liceul „Alexandru Bărbat” din Victoria.

La gimnaziu, topul a fost deschis de Școala din Ghimbav, locul 2 Școala generală nr. din Codlea, iar locul 3 Colegiul Național Unirea.

Foto & Video – ISU Brașov