Coliban și-a pus primarii din zona metropolitană în cap. Vrea să bage AMB în acționariatul FC Brașov Cocârț

Coliban și-a pus primarii din zona metropolitană în cap. Vrea să bage AMB în acționariatul FC Brașov Cocârț

Ședință cu scântei astăzi la Agenția Metropolitană Brașov (AMB). Reprezentanții localităților membre AMB sunt indignați de faptul că, din banii lor, se dorește alocarea a 500.000 de lei pentru aderarea la Asociația Clubul Sportiv Fotbal CLuv Brașov Steagul Renaște, fost ASC Scotch Club.

Unde mai pui că multe localități din AMB fac eforturi, la rândul lor, să își susțină propriile echipe. SUma de bani ar urma să fie alocată din „excedentul” (!!!!!!!!!) AMB. Vă mai amintiți că șeful AMB, Dragoș David, plângea cu lacrimi de crocodil în ședința Consiliului Local că nu îi ajung banii pentru proiectele pe care le are sau vrea să le pună în aplicare?

Alte articole:   Carnea de pasăre înlocuiește mielul de Paște, în Brașov

Chiar primarul Allen Coliban a venit să susțină cauza clubului, unde până de curând era și reprezentant al UAT, ca primar, și membru fondator, fiind într-o stare evidentă de incompatibilitate. A venit și antrenorul Dan Alexa.

Oare a rămas în pană de idei șeful AMB Dragoș David și nu a mai rămas nimic de făcut pentru localitățile din zona metropolitană? Și oare vrea de ce vrea creșterea cotizației de la localități?

Că primarul Coliban este un mincinos este de notorietate. Se pare că și aghiotantul Dragoș David s-a molipsit și minte de îngheață apele în mijlocul verii.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate