Boloş: Colaborarea strânsă cu Roxana Mînzatu se traduce în soluţii concrete pentru români. 1,2 miliarde de euro, sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii

Boloş: Colaborarea strânsă cu Roxana Mînzatu se traduce în soluţii concrete pentru români. 1,2 miliarde de euro, sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii

Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români, Marcel Boloş, anunţă, după o vizită la Bruxelles.

Distribuie dacă îți place!

Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români, Marcel Boloş, anunţă, după o vizită la Bruxelles.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă, marţi seară, după o vizită la Bruxelles, ”două iniţiative esenţiale pentru România”, respectiv suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii, potrivit News.ro.

Boloş: Colaborarea strânsă cu Roxana Mînzatu se traduce în soluţii concrete pentru români

”1,2 miliarde de euro, direcţionaţi acolo unde este nevoie – sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii. Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români.

Am discutat astăzi la Bruxelles două iniţiative esenţiale pentru  România: suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Marcel Boloş.

Alte articole:   Tren metropolitan prevăzut pe ruta Sfântu Gheorghe-Braşov-Aeroportul Ghimbav, în următorii 4 - 5 ani

Potrivit acestuia, sunt măsuri care urmează a fi realizate prin realocarea economiilor provenite din execuţia financiară a proiectelor finanţate.

Ministrul Boloş şi Roxana Mînzatu, discuţii despre resursele europene care să acopere integral o serie de nevoi urgente

Planul nostru este să adaptăm Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:

  • Acordarea sprijinului de 250 lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe + 125 lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe.
  • Acordarea voucherelor educaţionale de 500 lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi.
  • De asemenea, căutăm soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă”, a mai transmis ministrul.

România are deja aprobată relocarea a 600 milioane euro pentru două programe

Acesta anunţă, de aseemnea, că a discutat cu Roxana Mînzatu despre  implementarea programului STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), pentru care România are deja aprobată relocarea a 600 milioane euro.

Alte articole:   VIDEO Israel a reluat fără avertisment atacurile asupra Fâșiei Gaza. Peste 330 de oameni au fost uciși

”Discuţiile vor continua la nivel tehnic, pentru ca în final să reuşim ca prin program să oferim următoarele:

  •  Relansarea Innotech Student: Acordarea de sprijin de până la 200.000 de euro pentru absolvenţii care doresc să îşi dezvolte propriile afaceri.
  •  O curriculă universitară adaptată cerinţelor pieţei muncii, în special în domeniile tehnologice şi industriale.
  •  Laboratoare de practică în universităţi, pentru ca studenţii să înveţe aplicat, nu doar teoretic.
  •  Incubatoare de afaceri în universităţi, pentru dezvoltarea iniţiativelor studenţilor”, a mai transmis ministrul.

Roxana Mînzatu: Contez pe o colaborare strânsă cu autoritățile române pentru o implementare cât mai eficientă a proiectelor

La rândul ei, Roxana Mînzatu a explicat că se pregătesc trei programe pentru dezvoltarea socio-economică a României.

Alte articole:   Banca Europeană de Investiții este interesată de o cooperare cu Brașovul. 4 domenii, vizate

Discuția noastră s-a axat pe trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României:

  • Accelerarea implementării programelor din Politica de Coeziune și în particular Fondul Social European Plus (FSE+);
  • Fondul Social pentru Climă. Mai exact – pregătirea Planului Național Social pentru Climă, ce va sprijini tranziția României către o economie mai verde;
  • Utilizarea fondurilor STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) pentru finanțarea inițiativelor antreprenoriale în domeniul inovației, cu un accent special pe sectorul IT.

Contez pe o colaborare strânsă cu autoritățile române pentru o implementare cât mai eficientă a proiectelor finanțate din fonduri europene„, a transmis Roxana Mînzatu.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov