Din judeţ

O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat pe DN1, între Voila și Făgăraș

Marian Stoica

ISU Brașov anunță că în această seară, în jurule orei 18.00, pe DN1, între localitățile Voila și Făgăraș, a avut loc un incident rutier în care a fost implicată o cisternă încărcată cu acid sulfuric.

În urma exploziei unei roți, cisterna s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar în eveniment nu au rezultat victime.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD – precum și un echipaj CBRN.

De asemenea, a fost anunțată Garda de Mediu.

Misiunea este în dinamică, iar echipajele asigură măsuri de prevenire a producerii unor scurgeri sau poluări, precum și măsurile specifice de siguranța a zonei.

Cistrenă răsturnată între Voila și Făgăraș Foto: arhivă ISU Brașov

IPJ Brașov: 

La acest moment polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș intervin la un accident soldat cu pagube materiale, care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 1, în zona localității Voila, din județul Brașov.

În accident au fost implicată o autocisternă a cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi lămurite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Circulația auto este deviată temporar pe rute alternative, fapt pentru care recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !