Consilierul local Ciprian Bucur (PNL) a demisionat din Consiliul Local Braşov. Conform informaţiilor obţinute la această oră de newsbv.ro, locul acestuia va fi preluat de către fostul viceprimar Adina Durbacă.
Ciprian Bucur a demisionat din funcţie din cauza incompatibilităţii, el câştigând concursul pentru postul de director tehnic la RIAL, firmă patronată de Consiliul Local. Bucur este de profesie inginer constructor şi are o experienţă bogată în domeniul proiectării şi execuţiei de construcţii civile şi industriale.