Cetățuia Brașovului va intra în șantier pentru lucrări de reparații și întreținere, în perioada următoare, informează Radio România Brașov FM.
Asta pentru ca monumentul istoric a fost disputat în instanță pentru mai bine de șapte ani, iar în 2023, când a intrat în patrimoniul municipiului, au fost făcute doar lucrări de igienizare și mici reparații.
Ce lucrări se vor face la Cetățuia Brașovului
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a explicat pentru sursa citată, ce lucrări sunt prevăzute în acest stadiu la Cetăţuia Braşovului.
„Conform acordului obținut de la Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, vorbim de lucrări care nu presupun restaurarea, aceasta din urmă fiind o lucrare complexă și care necesită o serie de documentații speciale.
În această fază vrem să executăm lucrări la învelitoare, înlocuirea șipcilor degradate, revizuirea elementelor de preluare a apelor fluviale, repararea coșurilor de fum și a ventilațiilor, acolo unde este cazul, reparațiile de tencuieli, curățare, revizuirea tâmplăriilor și ale porții”, a explicat Sorin Toarcea.
Pentru contractul de asistență tehnică pe parcursul lucrărilor, la Cetăţuia Braşovului, municipalitatea a primit o ofertă cu o valoare de peste 20.000 de lei. Ea este analizată în această perioadă.