Vineri, 10 octombrie, la Monumentul Eroilor din cartierul Bartolomeu, va avea loc o ceremonie militară și religioasă de comemorare a eroilor români căzuți în luptele din toamna anului 1916, în timpul „Bătăliei pentru Brașov”, din „Tranșeea morții”.
Ceremonie de comemorare la Brașov. 109 ani de la luptele eroice din „Tranșeea morții”
Evenimentul, programat să înceapă la ora 12.00, este organizat la inițiativa Filialei județene Brașov „Nicolae Titulescu” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. La ceremonie au fost invitate să participe autoritățile locale și județene, reprezentanți ai unităților militare din garnizoana Brașov, ai structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și reprezentanți ai clerului și ai instituțiilor brașovene.
Organizatorii lansează totodată un apel către și către cetățenii Brașovului să participe la eveniment, „pentru a le aduce aminte brașovenilor că au niște eroi care merită a fi pomeniți”.
„Tranșeea morții” – un episod tragic al istoriei Brașovului
În octombrie 1916, în timpul luptelor pentru apărarea Brașovului, 168 de ostași români au fost uciși într-o tranșee improvizată de-a lungul căii ferate din zona Bartolomeu, loc ce avea să fie cunoscut mai târziu drept „Tranșeea morții”.
După două zile de lupte crâncene, în care soldații români au încercat să oprească înaintarea trupelor Puterilor Centrale pentru a permite retragerea Armatei a 2-a Române, militarii Regimentului 24 Infanterie „Tecuci” au fost mitraliați de trupele Brigăzii 200 Honvezi, deși își exprimaseră intenția de a se preda.
Istoricii consideră acel episod o veritabilă crimă de război. „Deși depășiți tehnic, tactic și numeric, soldații români au luptat cu un curaj extraordinar, menționat chiar și în sursele germane și maghiare”, se arată în comunicarea realizată de Nicolae Uszkai.

Monumentul din Bartolomeu, un simbol uitat pentru „Tranșeea morții”
Monumentul Eroilor din Bartolomeu, ridicat de generația Marii Uniri, păstrează astăzi memoria acelor luptători care „au căzut pentru Patrie”. Pe fațetele monumentului se pot citi încă inscripțiile de odinioară: