
Consilierul local Mihai Tarbă, fost director la Casa Județeană de Pensii Brașov, spune că Guvernul ar trebui să crească pensia socială de la 350 la 510 lei.
„Dacă în 2009 pensia era de 60% din salariul minim, aceasta ar trebui recorelată cu cifrele de astăzi, mai ales că de această pensie beneficiază copii ai căror părinți au decedat. Și pe vremea lui Ceaușescu pensia era 65% din salariul minim”, a precizat Tarbă.
La nivelul județului Brașov sunt undeva la 7000 de perosane care beneficază, iar la nivel național circa 480.000 de persoane.

La rândul lui, primvicepreședintele PDL Brașov, Dragoș David, a criticat intenția de a introduce taxa propusă de salvamont pentru ca unitățile hoteliere să plătească o taxă de 2% din venituri pentru ariile protejate.
„Sigur că este uşor de pus taxe şi mult mai greu de scos după aceea. Problema este dacă aceste taxe se plătesc sau nu se plătesc. Din calculele făcute de Ministerul de Finanţe se vede că încasările la bugetul de stat au scăzut şi nu facem altceva decât cine mai visează câte o taxă vine şi o propune. Le transmit guvernanţilor că pentru ariile protejate şi Situl Natura 2000 au fonduri europene la dispoziţie şi aici trebuie să spun că Ministerul Mediului a renunţat anul trecut la 200 de milioane de euro pe care i-a dus către Programul Operaţional Regional. Nu înţeleg de ce nu se promovează alte instrumente de la nivel european pentru a rezolva aceste lucruri pe care vor să le facă în ariile protejate sau Situl Natura 2000“, a subliniat Dragoş David.
Acesta crede că reprezentanţii unităţilor de alimentaţie publică şi cei din turism vor reacţiona la această nouă taxă, nu neapărat prin a face o grevă fiscală. El consideră că acestor firme le va fi ‘din ce în ce mai greu să plătească taxa’ care, oricum, „le va îngreuna foarte mult existenţa“.
El a mai criticat faptul că România încă nu reușește să atragă fondurile europene, menționând că municipiul Brașov este pe primul loc în privința volumului de fonduri atrase la nivelul Regiunii Centru.