Cerbul Carpatin revine comunității brașovene!

Cerbul Carpatin revine comunității brașovene!
În urma pronunțării sentinței 303/15.11.2023 de către Tribunalul Brașov, s-a decis cu privire la imobilul „Restaurantul Cerbul Carpatin”, acțiune demarată din anul 2019, în mandatul anterior. Decizia instanței nu este definitivă.
Instanța a recunoscut dreptul de proprietate publică asupra acestuia în favoarea municipiului Brașov, anulând decizii și acte anterioare care contraveneau acestui drept. Obiectiv înscris în Lista Monumentelor Istorice, „Cerbul Carpatin” redevine, astfel, parte a patrimoniului Brașovului, marcând o victorie juridică semnificativă.
„Această realizare notabilă se datorează eforturilor remarcabile ale reprezentantului legal, avocatul Adrian Rusu.  Îl felicit pentru implicarea sa dedicată în acest demers, aducând încă o izbândă pentru patrimoniul comunității. Este a doua reușită notabilă, după recuperarea Cetățuii, ceea ce confirmă competența și angajamentul său pentru protejarea și promovarea valorilor istorice ale orașului”, a anunțat viceprimarul Sebastian Rusu (consilier local în mandatul trecut).
Brașovenii se pot bucura acum de recâștigarea Restaurantului Cerbul Carpatin, un simbol cultural și arhitectural deosebit cu care municipiul Brașov se identifică. Succesul nu doar consolidează identitatea locală, dar subliniază și importanța protejării și conservării monumentelor istorice”, a precizat viceprimarul Rusu.
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate