Două Centre de Aport Voluntar vor funcţiona în Braşov de anul viitor, anunţă Primăria Braşov.
Centre de Aport Voluntar cu fonduri nerambursabile
Gestionarea eficientă a deșeurilor și, implicit, tranziția către o economie circulară este o prioritate pentru municipalitatea brașoveană. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile, continuăm să investim în soluții de colectare selectivă a deșeurilor, care să răspundă nevoilor brașovenilor. Astfel, vor fi amenajate Centre de Aport Voluntar.
Una dintre problemele majore cu care se confruntă cetățenii este cea a colectării deșeurilor care nu pot fi depuse la platformele de depozitare a deșeurilor de către cei care locuiesc la bloc, sau, respectiv, la pubele, pentru cei care locuiesc la casă.
Unde vor fi amenajate cele două Centre de Aport Voluntar
Pentru a răspunde acestei nevoi, primăria va amenaja două Centre de Aport Voluntar (CAV), unde cetățenii pot depozita, gratuit, aceste tipuri de deșeuri – piese de mobilier, anvelope sau chiar deșeuri rezultate din demolări, pentru care în prezent sunt nevoiți să achite contravaloarea colectării lor.
Pentru CAV-ul care va fi amenajat în cartierul Stupini („CAV-ul mic“) se lucrează deja la proiectul tehnic, iar în cazul celui de pe fosta platformă CET („CAV-ul mare“), suntem în etapa de primire oferte pentru proiectare și execuție, termenul limită fiind 22 aprilie.
Brașovenii pot scăpa gratuit de deșeurile voluminoase la unul din cele două Centre de Aport Voluntar
,,De anul viitor ne-am propus să trecem la un alt nivel în ceea ce privește colectarea deșeurilor. Pe lângă ecoinsule automatizate în toate cartierele, unde brașoveni vor putea colecta selectiv deșeurile, în acest an vom începe amenajarea a două Centre de Aport Voluntari, unul în Stupini și unul pe fosta platformă CET.
Ce înseamnă asta? Păi, dacă vrem să ne schimbăm mobila, acum trebuie să chemăm operatorul de salubritate și să plătim câteva sute de lei să ne ia patul stricat sau dulapul vechi. De anul viitor, vom putea transporta acest mobilier vechi la unul dintre cele două Centre de Aport Voluntar și nu va trebui să plătim nimic pentru depozitare.
La fel se va întâmpla cu frigiderele, cauciucurile, bateriile vechi sau materialul care rezultă atunci când ne schimbăm faianța din bucătărie sau renovăm în casă. Nu mai trebuie să cumpărăm acei saci de la operator, ci mergem la CAV și le lăsăm acolo. Deja se lucrează la proiectul pentru CAV-ul din Stupini, iar pe 22 aprilie avem termenul limită pentru CAV-ul de la CET. Ambele investiții le realizăm cu fonduri europene nerambursabile, astfel că vom avea un oraș mai curat, cu cheltuieli minime de la bugetul local”, a precizat primarul George Scripcaru.
CAV vor asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi preluate în sistem „door-to-door”
Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi preluate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări.
Prin acest proiect se are în vedere amenajarea terenului (amenajări exterioare), construirea și dotarea corespunzătoare pentru a putea pune în funcțiune:
