Eveniment

Fosta centrală termică din Valea Cetății, transformată în centru multifuncțional. Finanțarea este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027

Gabriela Bunghez

Municipalitatea brașoveană reușește să atragă noi finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea orașului.

Ultimul proiect de finanțare semnat de primarul George Scripcaru este cel de transformare a unei foste centrale termice dezafectate, din cartierul Valea Cetăţii, de pe str. Jepilor, într-un centru multifuncţional de cartier, cea mai mare partea a fondurilor necesare, 3,92 milioane de lei, dintr-un total de 4 milioane, fiind fonduri atrase prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027.

Centrala termică dezafectată din Valea Cetăţii, transformată într-un centru sportiv şi multifuncțional

,,Toate aceste clădiri (centrale sau puncte termice dezafectate), rămase neutilizate de ani de zile prin cartiere, unele ajunse într-o stare destul de proastă, pot fi readuse la viață, dându-le o altă destinație, una în interesul cetățenilor din acea zonă. Am reușit să facem acest lucru pe strada Dobrogei, pe strada Gloriei, urmează centrala de pe Jepilor, unde tocmai am semnat contractul de finanțare.

Am accesat 4 milioane de lei, nerambursabili, de la Uniunea Europeană, pe Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, pentru a transforma acest spațiu într-un centru de cartier cu mai multe funcțiuni, pentru brașovenii din Răcădău.

Urmează și alte CT-uri și PT (centrale și puncte termice, n.n.), mai ales din cartierul Tractorul, pe care, de asemenea, le vom transforma în spații de care să beneficieze comunitatea, fie că vor avea destinație, socială, medicală, pentru tineret sau de petrecere a timpului liber”, a precizat primarul George Scripcaru.

Centrala termică dezafectată din Valea Cetăţii, loc pentruactivităţi educaţionale şi recreative

Prin acest proiect, un spațiu abandonat și neutilizat va primi o nouă funcționalitate și va deveni un loc destinat activităților sportive și comunității din cartier.

Obiectivul principal al acestui proiect de investiții este transformarea unei clădiri publice dezafectate, cu suprafața construită desfășurată de 275,55 mp, într-un centru multifuncțional (centru sportiv), destinat furnizării de servicii educaționale și recreative pentru persoane vulnerabile, persoane cu dizabilități, vârstnici și comunitatea locală.

Clădirea va fi reabilitată energetic

În cadrul acestui proiect se va realiza și creșterea performanței energetice a clădirii.

În același timp, clădirea va fi reabilitată energetic, cu rezultate importante: